Actual

Fost ofițer de urmărire penală din cadrul IP Ocnița, reținut de către ofițerii CNA

Pinterest LinkedIn Tumblr

Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Nord a CNA și procurorii oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție au reținut, în această dimineață, un fost ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Ocnița. Acesta este bănuit că ar fi pretins 2200 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să-și soluționeze un dosar penal, pornit pe faptul conducerii automobilului în stare de ebrietate alcoolică avansată.

Urmăriți-ne și pe Telegram!

Potrivit materialelor cauzei, ofițerul de urmărire penală ar fi pretins de la denunțător 1800 de euro în schimbul influențării unor magistrați ai Judecătoriei Edineț și determinării acestora de a emite o decizie favorabilă în dosar. Soluția pozitivă a constat în sancționarea convențională a persoanei (140 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității) fără a o lipsi de dreptul de a conduce mijlocul de transport. După ce sentința instanței a fost contestată de procuror la Curtea de Apel Bălți, anchetatorul ar mai fi pretins 400 de euro pentru a organiza menținerea sentinței în instanța de recurs.

Astăzi, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii anticorupție au efectuat acțiuni de urmărire penală la fostul anchetator, de la domiciliul căruia au fost ridicate mijloace de probă, inclusiv un telefon mobil. Bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore.

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

loading...

Comments are closed.