Fostul consilier al Maiei Sandu susține ideea lui Igor Dodon: “Moldova are nevoie de mai multe aeroporturi”

Oleg Tofilat, Aeroporturi Moldova, consilierul Maiei Sandu, Consilierul lui Chicu, consilier pe domeniul transporturi, Tofilat, Aeroportul International Chisinau, aeroporturi noi in Moldova,

Fostul consilier al Prim-ministrului Maia Sandu și actual consilier al Premierului Ion Chicu pentru domeniul transporturilor, Oleg Tofilat, a apărat opţiunea şefului statului, Igor Dodon, dar şi a prim-ministrului Ion Chicu pentru crearea unor aeroporturi internaţionale noi, în nordul şi sudul Republicii Moldova, pe lângă cel din Chişinău, în faţa criticilor de lipsă de justificare economică.

Într-un interviu la Europa Liberă, Tofilat se declară un adept mai vechi al relansării aeroporturilor regionale şi spune că acestea, în orice situaţie, ar aduce bunăstare în regiuni, iar în politicile de aviaţie ale unui stat – flexibilitate, iar rentabilitatea este o chestiune ce va ţine de investitor, nu de stat, prin urmare nu trebuie să fie acum o preocupare majoră.​

Tofilat mai spune că fezabilitatea proiectelor abia urmează a fi analizată, însă de pe acum se poate spune că pentru relansarea aeroportului din Mărculeşti ar fi necesare mai puţine investiţii faţă de cel din Bălţi, care, chiar şi aşa, ar putea fi profitabil şi în condiţiile în care ar opera trei curse pe zi.

În acelaşi interviu, Tofilat respinge şi criticile de vulnerabilizare a statului în faţa pericolelor externe, spunând că Republica Moldova nu ar avea prea mari şanse să devină mai sigură, nici cu cele două aeroporturi, nici fără ele.

Citește și: VIDEO // Un nou aeroport la nord și altul la sud. Dodon vrea să spargă monopolul aeroportului internațional Chișinău

Total
0
Shares
 
Total
0
Share