Fostul deputat Valeriu Ghilețchi explică de ce a decis să se vaccineze

Fostul deputat Valeriu Ghilețchi a publicat o postare pe pagina sa de Facebook în care a anunțat că s-a vaccinat împotriva COVID-19 și a enumerat cinci motive pentru care a făcut acest lucru.

Am decis să fac public faptul că m-am vaccinat împotriva COVID-19 din câteva motive:
1. Pe 10 ianuarie am ținut o predică despre vaccinul anti-COVID, în care am arătat că nu avem nici un temei Biblic să fim împotriva vaccinurilor. Pe 4 martie am susținut public poziția Uniunea Bisericilor CEB în privința vaccinării, iar pe 15 martie am fost întrebat direct în cadrul emisiunii “Ora Expertizei” dacă mă voi vaccina? Răspunsul meu a fost: Da. Atât pentru un pastor, cât și pentru o persoană publică, cred că este important să-și țină cuvântul. Nu poți predica una și trăi alta.
2. Consider în continuare că cea mai bună cale de a ieși din această pandemie este vaccinarea împotriva virusului COVID-19. Atacurile nefondate împotriva vaccinării nu vor face decât să amâne întoarcerea la starea normală de funcționare a societății. Obținerea imunității colective este cheia împotriva pandemiei. Israelul este un exemplu foarte bun. După vaccinarea a peste 50% din numărul populației, rezultatele sunt excelente. La mijlocul lunii ianuarie se infectau în jur de 9000 de oameni pe zi, la mijlocul lunii aprilie mai puțin de 200 de persoane.
3. Este a treia zi de când m-am vaccinat. Am suportat bine vaccinul fără vreo reacție adversă. Nu mi s-a introdus nici un cip, nu am depistat vreo undă magnetică de tip 5G sau de altă natură, nu am simțit nici o disfuncționalitate a organismului, mintea este lucidă și mă pot ruga în continuare.
4. Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru oamenii de știință care și-au dedicat viața pentru a studia, a descoperi și a elabora medicamente, inclusiv vaccinuri care sunt vitale în lupta cu bolile și virusurile. Nimic nu este desăvârșit în această lume, la fel cum nimeni dintre noi nu este desăvârșit, dar această nu înseamnă că omul nu este în stare, cu ajutorul lui Dumnezeu, să găsească soluții chiar și la cele mai complicate probleme cu care ne confruntăm.
5. Nu în ultimul rând, doresc să mulțumesc autorităților române și personalului medical din România pentru ajutorul acordat cetățenilor din Republica Moldova în privința vaccinării.
PS. Voi accepta critici și opinii separate la această postare, dar nu voi accepta atacuri la persoană.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share