Politic

Fostul președinte al PLDM a ajuns consilierul lui Nicu Popescu

Pinterest LinkedIn Tumblr

 Viorel Cibotaru, fostul Președinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova a declarat azi pe o rețea de socializare că și-a început activitatea la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

„Prima zi într-o funcție nouă – Consilier al Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. Într-un ceas bun să fie!” a scris Viorel Cibotaru într-o postare pe facebook.

La data de 18 iunie 2016, a avut loc Congresul Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Candidații Valeriu Streleț, Liliana Palihovici, Tudor Deliu și Vadim Pistrinciuc, și-au retras candidaturile în favoarea lui Viorel Cibotaru. Astfel, Cibotaru a fost ales al doilea președinte al PLDM-ului succedândul pe Vladimir Filat care a fost arestat și condamnat pentru corupție.

Amintim că anterior au mai existat scandaluri generate de faptul că Nicu Popescu, ministrul de externe, l-a numit pe Andrei Popov, nașul său de cununie, în funcția de șef de cabinet. Atunci Guvernarea actuală a fost acuzată de „nânășism și cumătrism” situație care l-a obligat pe Nicu Popescu să-l demită pe Andrei Popov din funcție.

Anterior, Nicu Popescu a fost în mai multe perioade de timp consilierul lui Vlad Filat. Pe data de 29 ianuarie 2010, Nicu Popescu a fost numit la propunerea primului ministru de atunci, Vlad Filat, Consilier principal de stat responsabil pe probleme de integrare europeană și relații externe. Ulterior, finul de cununie al lui Andrei Popov a plecat din echipa PLDM, ca pe data de 28 noiembrie 2012, să revină în echipa lui Filat în calitate de consilier principal pentru politici publice și afaceri europene.

 

loading...

Comments are closed.