(foto) 10.000 de țestoase, descoperite într-o vilă din Madagascar. Ce urma să se întâmple cu ele

Aproape 10.000 de țestoase, dintr-o specie aflată pe cale de dispariție, au fost descoperite într-o vilă din Madagascar. Autoritățile bănuiesc că  animalele urmau să fie vândute în țări precum China, unde sunt foarte apreciate pentru modelele în formă de stea, de pe carapace.

Polițiștii au fost alertați de mirosul insuportabil care venea din vila din Toliara și au spart ușa locuinței, scrie National Geographic. Scena peste care au dat părea desprinsă dintr-un film de groază. Țestoasele erau înghesuite pe podea, fără loc prea mult să se miște, erau slăbite și deshidratate. De altfel, din cele 9.888 de animale, 600 au murit în prima săptămână de la salvare din cauza deshidratării sau a unor infecții, transmite digi24.

Erau în baie, în bucătărie, peste tot. Era îngrozitor, mirosul te copleşea”, a spus un polițist din Madagascar.

Pe lângă cele aproape 10.000 de țestoase vii, autoritățile au găsit în vilă și 180 de animale moarte.

Țestoasele, dintr-o specie aflată pe cale de dispariție, au fost transportate la un adăpost pentru animale, unde veterinarii încearcă să le salveze viața.

Trei suspecți au fost arestați în acest caz. Polițiștii bănuiesc că voiau să vândă țestoasele în China sau alte țări din Asia, unde sunt foarte apreciate pentru modelele în formă de stea de pe carapace.

182 de state din lume au interzis traficul cu această specie de țestose din Madagascar, pe cale de dispariție.

Total
0
Shares
Total
0
Share