(foto) Accident grav pe șoseaua Balcani! O persoană a murit alte trei la spital din cauza anvelopelor de vară

Un bărbat a decedat, iar alte trei persoane, printre care și un minor, au ajuns la spital, după ce automobilul cu care se deplasau a fost implicat într-un grav accident rutier, provocat de șoferul unui alt automobil, echipat cu anvelope de vară. Tragedia a avut loc în această seară, pe traseul Chișinău- Leușeni, în apropiere de localitatea Căpriana.

Solicitată telefonic, Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că accidentul ar fi fost provocat de un șofer în vârstă de 69 de ani, originar din Ialoveni, care se deplasa la volanul unui automobil de model Chevrolet, echipat cu avelope de vară.

„Într-o curbă, șoferul Chevrolet-ului a pierdut controlul volanului, iar automobilul a derapat și s-a izbit într-un alt automobil de marca Toyota Avensis, ce venea din partea opusă. La volanul automobilului Toyota se afla un șofer în vârstă de 31 de ani și îi avea ca pasageri pe soția, copilul, dar și cumnatul său, toți fiind din localitatea Marinici, Nisporeni. În urma impactului, șoferul de 31 de ani a murit pe loc, iar pasagerii săi au fost transportați la spital, dar din fericire nu s-au ales cu traumatisme grave și au refuzat internarea”, a precizat Bețivu.

Cel de al doilea șofer, care și s-ar face vinovat de accident, a scăpat nevătămat, transmite deschide.md

Din cauza celor două automobile grav avariate, pe traseul Chișinău-Leușeni s-au format mai multe ambuteiaje.

Total
0
Shares
Total
0
Share