Social

FOTO // Accident rutier pe traseul Bălți-Rîbnița. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Pinterest LinkedIn Tumblr

Astăzi dimineață, pe traseul Bălți-Rîbnița, în apropiere de localitatea Gura Căinarului din raionul Florești, a avut loc un accident rutier soldat cu mai multe persoane traumatizate.

👉 Abonează-te la știrile Telegraph pe Google News, Telegram și Facebook!

La fața locului polițiștii au stabilit preliminar că, șoferul unui Volkswagen, cu vârsta de 63 de ani, nu s-a asigurat și a ieșit la depășire, iar din cauza vizibilității reduse nu a putut reveni pe bandă, tamponându-se frontal cu un microbuz de marca Mercedes, care se deplasa regulamentar pe banda de sens opus, fiind condus de un bărbat de 64 de ani.

Microbuzul implicat în accident avea ca pasageri mai multe persoane, angajate ale unei întreprinderi din Bălți.

În urma impactului, 5 persoane din microbuz, printre care și șoferul, dar și conducătorul Volkswagen-ului, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul raional Florești.

În context, Poliția vă reamintește că din cauza ceții dense se circulă cu dificultate pe mai multe drumuri din țară, nivelul de vizibilitate fiind foarte redus, fapt care duce la riscul producerii de accidente rutiere.

loading...

Comments are closed.