Life

FOTO // Al Pacino, la pământ pe covorul roșu: Moment de panică la Premiile BAFTA 2020

Pinterest LinkedIn Tumblr

Al Pacino, în vârstă de 79 de ani, nominalizat la Premiile BAFTA pentru rolul din Irishman, a oferit emoții serioase pe covorul roșu al celebrei gale de film. Actorul american s-a împiedicat din cauza scărilor și a căzut pe burtă, fix sub ochii fotografilor. Din fericire, Al Pacino nu s-a rănit și a trecut cu umor peste incident, relatează Click!

Cea de-a 73-a gală a British Academy of Film and Television Arts a avut loc, pentru al patrulea an consecutiv, la Royal Albert Hall, duminică, 2 februarie, şi a fost prezentată de actorul şi realizatorul de televiziune Graham Norton. Până la anunțul marilor câștigători BAFTA 2020, toți ochii au fost ațintiți pe momentele care au precedat show-ul propriu-zis, adică pe covorul roșu, unde divele au asigurat spectacolul de eleganță și de culoare.

Dar tot pe red carpet s-a petrecut și un incident care le-a dat emoții celor prezenți. Actorul american Al Pacino s-a împiedicat din cauza scărilor și s-a prăbușit pe burtă, chiar sub ochii fotografilor. Persoanele din jurul lui l-au ajutat să se ridice, iar la final zâmbetul actorului a fost confirmarea că nu s-a întâmplat nimic grav. Al Pacino a încercat însă să își mascheze durerea, pentru a nu da amploare momentului.

Comentați știrea

loading...

Comments are closed.