FOTO: Ambasada Germaniei a inaugurat o expoziție consacrată împlinirii a 30 de ani de la căderea zidului de la Berlin

Expoziție „30 de ani de la căderea zidului de la Berlin”, Ambasada Germaniei

O expoziție cu genericul ”Puterea Emoțiilor”, consacrată împlinirii a 30 de ani de la căderea zidului de la Berlin, a fost inaugurată luni, 28 octombrie, de către Ambasada Germaniei la Chișinău, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat Ambasadorul Republicii Federale Germania în R. Moldova, Angela Ganninger, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.

Solicitată de agenție, Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a menționat că la 9 noiembrie 1989, cu 30 de ani în urmă, a căzut zidul de la Berlin. Oamenii din Berlinul de Est şi Vest au sărbătorit atunci spontan împreună, întreaga Germanie a urmărit aceste evoluţii cu fascinare.

”A fost un eveniment important pentru întreaga Europă, în special pentru Germania. Acest eveniment a fost plin de emoții. A fost o mare bucurie, iar emoțiile au și acum o importanță majoră. Cu această ocazie, am organizat expoziția în cauză. De asemenea, am organizat și o vizită a unui raportor, Daphne Büllesbach, care astăzi s-a întâlnit cu studenții la Chișinău și mâine se va întâlni cu cei de la Cahul, iar miercuri va fi la Râbnița”, a precizat oficialul german.

La rândul său, Ambasadorul Poloniei în R. Moldova, Bartlomiej Zdaniuk, a menționat că evenimentele din 1989 din Polonia și Germania au schimbat substanțial viața oamenilor din aceste țări. ”Ne-au dat o șansă să construim o viață nouă. Astăzi, după 30 de ani, avem un lucru fără de preț, care se numește libertatea. Iar libertatea merge în direct cu responsabilitatea. Și acum de noi înșine depinde cum noi reușim să facem ca această pereche să funcționeze mai bine”, a subliniat Bartlomiej Zdaniuk.

Zidul Berlinului a fost unul dintre cele mai puternice simboluri ale Războiului Rece, dar și cea mai clară dovadă a separării celor două lumi, cea comunistă și cea democratică. Zidul Berlinului a început să fie ridicat ca un gard de sârmă ghimpată pe 13 august 1961, transformat până în 1975 într-un sistem complex de baricade și capcane, cu 155 km de zid, 127.5 km de gard electric, 302 turnuri de pază, 20 de buncăre și 11.000 de soldați însărcinați cu păzirea lui. Potrivit estimărilor oficiale, 138 de persoane au murit împușcate sau au suferit accidente fatale în încercarea de a trece zidul. Data oficială a căderii Zidului este 9 noiembrie 1989, însă demolarea lui nu a început decât în iunie 1990.

Expoziția va fi deschisă până la mijlocul lunii noiembrie.

Total
0
Shares
Total
0
Share