FOTO // Două persoane au ajuns la spital după ce un microbuz a ajuns în șanț, fiind lovit de o mașină pe contrasens

Două persoane au ajuns la spital după ce un microbuz și o Dacia s-au tamponat în raionul Briceni. Impactul s-a produs duminică dimineața, în jurul orei 08:10, informează Zugo.md

Șoferul din Dacia nu ar fi adaptat viteza de deplasare la situația rutiere, adică drum înghețat, vizibilitate redusă, și ceață. Acesta a frânat pentru a menține distanța față de autoturismul din față, iar ca urmare mașina a derapat pe stânga, a ieșit pe contrasens și s-a izbit de microbuzul de pe Ruta Briceni-Cotiala.

Șoferul mijlocului transport public circula regulamentar și avea la bord trei pasageri, ne-a comunicat ofițera de presă a Inspectoratului local de Poliție, Svetlana Talpă. În urma impactului, vehiculul a ajuns în șanț.

În urma impactului au fost traumatizați șoferul și pasagera din Dacia. Persoanele care se aflau la bordul microbuzului, cu excepția șoferului, au părăsit locul accidentului, menționând că nu au avut de suferit.

Testele alcoolscopice au stabilit că nimeni dintre șoferi nu era în stare de ebrietate. Oamenii legii urmează să stabilească alte circumstanțe ale cazului.

Citește și: Pe parcursul săptămânii trecute, poliția capitalei a reținut 65 de persoane aflate în căutare

Total
0
Shares
 
Total
0
Share