FOTO // Dumitru Alaiba a suferit un accident și a fost internat în spital

Dumitru Alaiba, deputat PAS, numit recent în funcția de ministru al Economiei, a suferit un accident și a ajuns la spital. Despre aceasta a anunțat chiar el, menționând că nu-și anulează agenda pentru următoarele zile.

“Azi la 9 dimineața (20 noiembrie – n.r.) am avut un accident tâmpit de tot. Am ajuns în grija medicilor de la spitalul de urgență, cărora le mulțumesc din suflet pentru ajutor. Sunt foarte bine!

Zilele următoare am mai multe evenimente publice planificate. Am decis să nu anulez nimic, dar o să fiu văzut puțin bandajat, lucru care, probabil, va trezi curiozitatea multora.
Sper să putem pune asta de o parte și să ne concentrăm pe mesajele pe care vreau să le transmit și pe lucru. Vă mulțumesc!

Și uite așa începe Dumitru prima zi la Ministerul Economiei. Ai putea spune, cu dreptul!”, a declarat Alaiba.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share