(foto) E atât de cald în Japonia încât mâncarea decorativă din vitrine a început să se topească la propriu

Căldură mare, monșer! E atât de cald încât Europa a făcut combustie spontană. E atât de cald încât un supermarket din Helsinki a organizat o petrecere în pijamale numai ca oamenii să poată beneficia de aer condiționat. E atât de cald încât mâncarea decorativă din plastic, expusă într-o vitrină din Japonia, s-a topit la propriu.

Știrea că ceștile cu ceai matcha din vitrina cafenelei Oasis 24 din Nagoya au început să se topească a făcut înconjurul Japoniei și a ajuns pe continentul nord-american, unde a fost preluată de Vice.

Potrivit site-ului Kotaku, erau 40 de grade afară ziua respectivă. Însă în acea vitrină temperatura sărea la 60 de grade Celsius, transmite digi24.

Mâncarea și băuturile decorative sunt o tradiție veche de 90 de ani în Japonia. Ele servesc un dublu scop: pe de o parte clienții pot vedea cum arată preparatul pe care îl comandă, pe de altă parte turiștii pot comanda mult mai ușor, arătându-i pur și simplu chelnerului ce vor.

După ce imaginile s-au viralizat și au fost prezentate inclusiv la televizor, angajații restaurantului au găsit soluția: au întors pur și simplu cănile.

Total
0
Shares
Total
0
Share