FOTO // Echipament de protecție din partea UE, pentru ambele maluri ale Nistrului

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a participat la ceremonia de transmitere a unui lot de echipamente de protecție și  consumabile pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului, donat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Măsuri de Consolidare a Încrederii.

Oficialul a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru asistența acordată, ce contribuie la îmbunătățirea condițiilor de lucru a medicilor și la stabilirea unui dialog eficient.

Guvernul este preocupat de sănătatea populației pe ambele maluri ale Nistrului. Pe termen scurt, orientarea noastră este să ne asigurăm că sistemul de sănătate își poate face munca în siguranță, iar pe termen mediu și lung să evităm efectele negative asupra economiei. Suntem recunoscători partenerilor de dezvoltare, Delegația UE și PNUD, pentru ajutorul acordat prompt și flexibil, precum și pentru coordonarea răspunsului de limitare a pandemiei și reducerea efectelor negative ale acesteia”, a declarat Cristina Lesnic.

Lotul de echipamente oferit cuprinde 400 măști, 10.000 de perechi de huse pentru încălțăminte, 400 de uniforme de protecție, 30 de termometre pentru monitorizarea temperaturii la distanță, două spirometre, două electrocardiografe portabile, două sterilizatoare, un concentrator de oxigen și un pulsoximetru portabil pentru măsurarea pulsului și a saturației de oxigen, precum și dezinfectant, achiziționate din fonduri europene și este oferit unor centre medicale de pe ambele maluri ale Nistrului. Asistența a fost oferită în cadrul programului „Măsuri de Promovare a Încrederii”.

Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova în lupta cu noul coronavirus. Echipamentul de protecţie personală, precum şi setul de echipament medical oferite de noi vin să ajute oamenii din prima linie, care îşi pun în pericol propria siguranţă pentru a salva vieţi pe timp de pandemie. Este un model de solidaritate locală, regională şi globală. Or, această pandemie nu poate fi oprită prin efortul unei singure ţări. Acest ajutor este oferit suplimentar la asistenţa pe care Uniunea Europeană o va acorda statelor membre ale Parteneriatul Estic, anunţată recent. Împreună suntem mai puternici”, a declarat Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Echipamentul de protecție va ajuta la reducerea riscului de infectare cu care se confruntă zi de zi oamenii din prima linie de contracarare a COVID-19: personal medical, autorităţi publice locale. De ajutor vor beneficia şi voluntarii locali, precum şi persoanele din grupurile vulnerabile.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share