FOTO // Flashmob, la Președinție: Reprezentanții Partidului „ȘOR” au îndemnat-o pe Maia Sandu să nu mai spună minciuni

Un nou flashmob a fost organizat de Partidul „ȘOR”, la Președinție. De această dată, manifestanții și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că președintele Maia Sandu a cerut, pentru a doua oară, majorarea cheltuielilor pentru Președinție.

Asta deși, în campaniile electorale, Maia Sandu a promis că printre primele acțiuni pe care le va întreprinde când va ajunge la putere va fi reducerea cheltuielilor administrației prezidențiale. Întrucât și această promisiune s-a dovedit a fi goală, protestatarii i-au transmis Maiei Sandu cartea despre Pinocchio, simbolul minciunii și al mincinoșilor.

„În ultima perioadă, auzim doar minciuni spuse de către cei care se află la guvernare. Acest lucru îmi amintește de povestea despre Pinocchio, acel băiețel de lemn care obișnuia să spună minciuni, dar care a trebuit să treacă prim multe greutăți și probleme pentru a se putea trata de această patimă. I-am adus și dnei președinte această carte. Dacă nu a citit-o, să o citească și sperăm că va înceta să mai spună minciuni”, a afirmat Cristian Botnarenco, președintele Organizațiilor Teritoriale ale Partidului „ȘOR”, din suburbiile capitalei.

Președintele Maia Sandu a cerut Parlamentului majorarea cheltuielilor pentru Președinție de la 32,5 milioane de lei, cât era prognozat inițial, la 34 de milioane de lei. Altfel spus, Maia Sandu mai scurge din bugetul de stat încă un milion și jumătate de lei. Dacă solicitarea va fi aprobată de majoritatea parlamentară a PAS, atunci bugetul instituției prezidențiale va crește cu 7 milioane de lei față de anul 2021.

Protestatarii au mai menționat că au sperat că se vor majora salariile și pensiile, că prețurile vor fi mai mici, că oamenii nevoiași vor avea mai mare sprijin din partea statului, dar ceea ce se întâmplă în prezent este exact invers.

„În fiecare zi asistăm neputincioși la creșterea prețurilor. În Parlament, urmează să fie rectificat bugetul, dar nicio prevedere nu se referă la majorarea pensiilor, acordarea ajutoarelor sociale, în schimb, se va majora bugetul Președinției, Parlamentului, Guvernului. Mai mult, ajutorul de 1000 de lei, care se acorda la Paște, destinat pensionarilor și altor persoane cu venituri modeste, a fost tăiat și a ajuns la deputați. Este vorba despre o primă, în sumă de 800 de lei, acordată cu ocazia sărbătorilor pascale. Pentru asta i-am votat? Rușine să le fie! Suntem obligați să ne unim și să punem punct acest fărădelegi”, a menționat Iurie Cuznețov, președintele Organizației Teritoriale Râșcani a Partidului „ȘOR”.

„De ce luați de la noi ca să vă majorați vouă salariile? De ce ați promis că veți aduce vremuri bune, dar trăim vremuri grele? Cerem să acordați o mai mare atenție poporului. Gândiți-vă la ceea ce faceți. Să nu credeți, Maia Sandu, că lucrurile vor putea continua astfel mult timp. Poporul își va face dreptate”, a spus o pensionară.

În ultima perioadă, Partidul „ȘOR” a organizat mai multe acțiuni de în capitală și în celelalte localități din țară. În cadrul acestora, membrii și simpatizanții formațiunii și-au exprimat nemulțumirea față de scumpirile fără precedent a resurselor energetice, care au dus la majorarea prețurilor pentru toate produsele și serviciile.

Sâmbăta trecută, 16 aprilie, peste 50 de mii de oameni au protestat în toate centrele raionale din țară, precum și în municipiile Chișinău, Bălți și Orhei, contra crizei scumpirilor și a sărăciei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share