FOTO // Grup criminal organizat reținut de poliție. Comercializau droguri tip PVP, în întreaga țară

Ofițerii Direcției Combaterea Crimei Organizate a  Inspectoratului Național de Investigații sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au anihilat un grup criminal specializat în transportarea, comercializarea și prepararea drogurilor de tip PVP.

 Sunt cercetați penal patru bărbați din Chișinău, cu vârste cuprinse între 30-40 de ani. Aceștia aveau roluri bine determinate în cadrul grupului criminal și erau implicați nemijlocit în transportarea și comercializarea drogurilor în cantități deosebit de mari, în întreaga țară.

La 6 februarie curent, sub conducerea procurorilor, polițiștii au efectuat mai multe percheziții la domiciliile figuranților și au depistat pachețele care conțineau  masă solidă similară drogurilor de tip PVP, precum și cântare electronice, râșnițe pentru  măcinarea drogurilor de tip marijuana, obiecte din sticlă destinate consumului de droguri prin inhalație, telefoane mobile și  alte dispozitive electronice, precum și mijloace financiare în sumă de circa 5000 de lei.

Menționăm că pe piața neagră, o doză de drog sintetic de tip PVP ar fi comercializată cu 300-400 de lei, iar 1 gram de PVP ar costa 800-1000 de lei.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de circulație ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogilor acestora în scop de înstrăinare, iar persoanele culpabile riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 până 15 ani. Bănuiții au fost anterior cercetați penal.

Citește și: VIDEO // Accident GRAV pe bulevardul Dacia, din capitală: O manevră greșită l-a proiectat pe șofer în copac

Total
0
Shares
Total
0
Share