FOTO // La Orhei, magazinul social MERIȘOR a fost transformat într-un supermarket modern

Dintr-o simplă alimentară, într-un supermarket modern – prin această transformare a trecut unul dintre cele 5 magazine sociale staționare “Merișor” din Orhei. Localul a fost complet renovat și dotat cu echipamente și tehnică nouă, destinate procesării, depozitării, expunerii și vânzării produselor alimentare. Printre acestea – rafturi și vitrine frigorifice, congelatoare și frigidere, care vor asigura prospețimea și siguranța produselor alimentare ușor perisabile.

În acest mod, supermarketul va oferi cumpărătorilor alimente proaspete și de înaltă calitate, în conformitate cu cele mai exigente standarde de siguranță. Una dintre cele mai importante schimbări, ca urmare a rebrandingului, este creșterea varietății produselor agroalimentare. Colaborând cu producători locali și naționali, supermarketul va pune la dispoziția locuitorilor municipiului Orhei diverse produse autohtone, gustoase și sănătoase.

În același timp – de la rafturile comod amplasate la casele de marcat moderne și o varietate de opțiuni de plată – clienții supermarketului Merișor se vor bucura de condiții confortabile de cumpărături.

Toate aceste îmbunătățiri nu vor influența însă prețul final al produselor. Orheienii vor putea în continuare să cumpere alimente proaspete și calitative la prețuri rezonabile, mult mai mici decât cele existente în rețeaua de marketing din țară și chiar în piețe.

Supermarketul “Merișor” a fost inaugurat într-o atmosferă festivă, în prezența conducerii municipiului Orhei și a peste 200 de locuitori. Primarul Tatiana Cociu a menționat că modernizarea magazinului este un răspuns la nevoile reale ale orheienilor.

„În condițiile în care suntem nevoiți să plătim foarte scump pentru energie și alimente, ca urmare a deciziilor greșite ale guvernării PAS, acest supermarket este un colac de salvare pentru mulți dintre noi. În special pentru bătrâni, persoane cu nevoi speciale și familii numeroase, ale căror pensii, indemnizații și salariile foarte mici nu le permit, de multe ori, nici strictul necesar. Precum cunoașteți, acest magazin social face parte dintr-o rețea națională, creată de primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Șor. Din păcate, în ultimii doi ani, guvernarea PAS a închis mai multe magazine sociale, absolut ilegal. Au făcut-o conștient, exclusiv din motive politice, pentru a se răzbuna pe partidul “ȘOR” și Ilan Șor. Și nu le-a păsat că au lăsat flămânzi mii de moldoveni, în special pensionari”, a declarat ea.

Tatiana Cociu a mai menționat că, în ciuda presiunilor guvernării PAS, Ilan Șor continuă să deschidă noi magazine sociale și să-i ajute pe moldoveni să facă față sărăciei.

„Îi mulțumim din suflet pentru că este alături de semeni, alături de orheieni, că este solidar și grijuliu față de toți cei care au nevoie de susținere și ajutor. Acest proiect național Merișor înseamnă mai mult decât alimente și produse de igienă. El ne amintește despre angajamentul asumat de echipa „ȘOR” și anume – de a asigura un trai decent și demn pentru locuitorii municipiului nostru”, a subliniat primarul.

Viceprimarul Cristina Cojocari a declarat că în aceste vremuri complicate, când guvernarea PAS se preocupă de campania electorală, echipa lui Ilan Șor se gândește la bunăstarea cetățenilor.

„Am fost, suntem și vom fi mereu alături de cetățeni, în special de cei care au nevoie de sprijin. Dacă guvernarea nu se gândește la cetățeni, echipa lui Ilan Șor va continua să fie cea care găsește modalități de a ajuta oamenii”, a spus ea.

Viceprimarul Valerian Cristea a vorbit despre avantajele rețelei “Merișor” pentru cumpărători.

“Diferența dintre magazinele „Merișor” și cele de stat sau private este că noi oferim mereu produse de calitate, proaspete, crescute și fabricate de fermierii și producătorii autohtoni. Și asta o confirmă cumpărătorii noștri, care sunt mulțumiți de calitatea acestora. De asta regimul Sandu-PAS vrea cu orice preț să le închidă, pentru că ei nu sunt în stare, și probabil, nici nu doresc să ofere cetățenilor produse crescute în Moldova, sănătoase și gustoase”, a menționat funcționarul.

Orheienii prezenți la inaugurarea supermarketului au spus că sunt recunoscători echipei lui Ilan Șor, dar și personal politicianului pentru că se gândește la ei.

„Foarte frumos și bun supermarket. Sunt atât de multe alimente proaspete și de calitate la prețuri accesibile. În alte magazine, pentru aceleași produse trebuie să plătim de 2-3 ori mai scump”, a spus o tânără mămică.

„Pensia este mizeră, cumpăr medicamente, iar pentru mâncare aproape nu-mi ajunge. Magazinele sociale sunt o salvare pentru noi. Iar noul supermarket, în general, e o minune pentru noi: am văzut aici multe produse variate, la prețuri destul de accesibile pentru noi, bătrânii”, a recunoscut o pensionară.

„Sunt uimit de diversitatea de alimente, de calitatea lor. Mă bucur să văd foarte multe produse crescute și fabricate de întreprinderi autohtone. Ilan Șor ne ajută și pe noi și pe oamenii noștri de afaceri, iar aceasta este foarte bine pentru țară. Dumnezeu să-i dea sănătate”, a spus un bărbat.

În prezent, rețeaua Merișor are 100 de magazine sociale în toată țara. Dintre acestea, 64 sunt autorulote, inclusiv 5 puncte comerciale mobile în raionul Orhei. În ultimii trei ani, regimul Sandu-PAS a închis ilegal 21 de alimentare în Soroca, Ungheni, Șoldănești, Călărași și Telenești.

Total
0
Shares
Total
0
Share