FOTO // Locuitorii din sectorul Nistrean sunt recunoscători echipei lui Ilan Șor pentru reconstrucția unui nou tronson de drum

Momentul multașteptat a sosit – o porțiune a străzii Inculeț din sectorul Nistreana din Orhei a fost redeschisă pentru locuitori după reparație.

Ei au așteptat cu nerăbdare acest eveniment, și, în sfârșit, a devenit realitate. Construcția drumului, care a început acum câteva luni, este o parte importantă a eforturilor de modernizare a infrastructurii din zonă.

Lucrările au inclus reparația capitală a unui tronson de 500 de metri, înlocuirea asfaltului vechi, consolidarea bordurilor, aplicarea marcajelor rutiere și reabilitarea trotuarelor. Strada este acum sigură și arată modern.

Locuitorii și oficialii s-au adunat la ceremonia de inaugurare, pentru a sărbători împreună această realizare importantă. În discursul său, primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, și-a exprimat recunoștința față de toți cei implicați în procesul de implementare a proiectului, și a subliniat că este doar unul dintre pașii de îmbunătățire a raionului.

“Porțiunea de stradă reparată reprezintă nu doar o îmbunătățire a comunicațiilor, dar și o investiție în viitorul orașului Orhei. Sperăm că această reparație va face sectorul Dumneavoastră și mai atractiv pentru viață și afaceri. Este important ca traficul rutier să fie sigur. Sunt sigur că și iarna gospodăria locativ-comunală va avea grijă de starea acestui drum și va îndepărta zăpada la timp. Infrastructura orașului nostru impresionează pe toată lumea. Fiți siguri că până la sfârșitul anului și anul viitor vor avea loc lucrări de reconstrucție în tot sectorul Nistreana. Meritați drumuri de calitate pentru a vă deplasa confortabil”, a declarat el.

Locuitorii sectorului și-au exprimat recunoștința și entuziasmul față de noul tronson de drum, subliniind că această modernizarea va îmbunătăți viața de zi cu zi.

“Acest tronson de drum renovat este minunat! Înainte, existau gropi și denivelări, care făceau deplasarea spre locul de muncă și spre casă o adevărată provocare. Acum, drumul este neted, sigur și este o plăcere să te deplasezi pe el. Aceasta ne economisește mult timp și nervi și, cu siguranță, ne-a îmbunătățit viața”, a remarcat o femeie.

“Apreciez cu adevărat eforturile administrației locale de a reconstrui drumul. Noul asfalt, bordurile proaspete au făcut ca această porțiune să fie sigură și frumoasă. De asemenea, oferă orașului un aspect mai modern, îl face atractiv pentru investitori”, a spus un bărbat.

Autoritățile locale anunță că proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere din Orhei va finaliza în curând, deoarece toate drumurile principale și secundare din municipiu au fost deja reparate.

De asemenea, echipa lui Ilan Șor este în proces de implementare activă a proiectelor de amenajare a curților, modernizare a iluminatului stradal, renovarea și izolarea termică a fațadelor blocurilor și implementarea programelor sociale.

Din 2015, când conducerea orașului Orhei a fost preluată de echipa lui Ilan Șor, peste 90% din infrastructură a fost modernizată, ceea ce a contribuit la îmbunătățirea considerabilă a calității vieții și a confortului cetățenilor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share