(foto) Noul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari a fost prezentat ofițerilor SIS

Noul director al Serviciului de Informații și Securitate, Vasile Botnari a fost prezentat ofițerilor SIS, candu pdm

Parlamentul Republicii Moldova l-a numit, ieri, pe Vasile Botnari în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova. Astfel Andrian Candu, preşedinte al Legislativului, l-a prezentat pe Botnari ofiţerilor SIS.

În alocuţiunea sa, Andrian Candu a venit cu un mesaj de felicitare în adresa noului director, urându-i succese în activitate şi realizări frumoase în mandatul de asigurare a securităţii naţionale, împreună cu o echipă profesionistă.

La rândul său, Vasile Botnari a declarat că cunoaşte şi apreciază competenţa profesională a ofiţerilor de informaţii şi securitate şi s-a arătat convins că alături de o asemenea  echipă va reuşi realizarea tuturor obiectivelor şi responsabilităţilor instituţionale, în acord cu interesul legitim al Republicii Moldova. La fel, directorul SIS a menţionat că în perioada imediat următoarea, după discuţiile purtate cu echipa managerială, va veni cu noi propuneri în vederea asigurării unui cadru funcţional adecvat  pentru a putea răspunde provocărilor în adresa securităţii statului.

Menționăm că până în prezent Vasile Botanari a fost conducător al întreprinderii „Moldovagaz”. Deși anterior a făcut parte din PDM, el s-a retras din partid în anul 2016.

Telegraph precizează că şeful la SIS este numit în funcție pentru un mandat de 5 ani.

Vasile Botnari, sis, serviciul de informatii si securitate, republica moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share