Social

FOTO // O femeie din Sîngerei dată dispărută acum șase luni, a fost găsită ucisă și îngropată. Suspectul fiind chiar șoțul ei

Pinterest LinkedIn Tumblr

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, locuitor al s. Dumbrăvița r-nul Sîngerei, a fost reținut de polițiști pentru 72 de ore, fiind suspectat de omor. Acesta și-ar fi ucis soția, după care a îngropat-o într-o pădure, apoi a alertat Poliția precum că a dispărut de acasă. Mai mult, la câteva luni, el a spus polițiștilor că aceasta ar fi plecat la niște rude în Italia, informează Poliția.

La 25 februarie 2020, Poliția din Sîngerei a fost sesizată de un bărbat precum că soția sa, în vârstă de 47 de ani, a plecat de acasă într-o direcție necunoscută și nu s-a mai întors.

După mai multe acțiuni întreprinse și ca urmare a măsurilor speciale de investigație și de urmărire penală efectuate de către angajații IP Sîngerei în comun cu ofițerii Inspectoratului național de investigații al IGP și Procuratura din Sîngerei, cadavrul femeii a fost depistat în extravilanul satului Cornova, raionul Ungheni.

De asemenea, polițiștii au identificat și reținut principalul suspect, care s-a dovedit a fi chiar soțul victimei.

Audiat de polițiști, acesta a declarat că la 23 februarie, anul curent, între cei doi a apărut spontan un conflict. Astfel, suspectul i-a aplicat soției o lovitură cu toporul în regiunea capului, în rezultatul căreia femeia a decedat. Apoi, bănuitul a pus cadavrul într-un sac și l-a transportat în extravilanul satului Cornova, r-l Ungheni, unde l-a îngropat pe marginea unui bazin acvatic la o adîncime de aproximativ un metru. Cei doi aveau la întreținere cinci copii, dintre care doi minori.

La moment bănuitul se află în custodia poliției, își recunoaște pe deplin vina. Dacă va fi găsit vinovat a cesta riscă până la 20 de ani de închisoare.

loading...

Comments are closed.