FOTO // O tânără de 30 de ani, scoasă cu greu din fiarele unei mașini rupte în două de un pilon

În seara zilei de 9 septembrie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost alertați pentru a interveni la descarcerarea unei femei din fiarele unui autovehicul implicat într-un accident de circulație, transmite Telegraph.md

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 18:35. Potrivit primelor informații un autoturism de model BMW a ajuns într-un pilon, după ce conducătorul auto nu s-a isprăvit cu ghidajul.

În urma accidentului pasagera, o femeie în vârstă de 30 de ani a rămas blocată și a avut nevoie de intervenția salvatorilor.

La fața locului pentru deblocarea persoanei au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să descarcereze femeia.

Ulterior aceasta a fost preluată de medicii Serviciului asistență medicală urgentă pentru ulterioare îngrijiri.

Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 59 situații de risc.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share