Alte știri

FOTO // Pe parcursul zilei, pe întreg teritoriul țării se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Pe parcursul zilei, pe întreg teritoriul țării se înregistrează precipitații sub formă de ninsoare, starea părții carosabile a unor sectoare de drum devenind umedă și lunecoasă, informează Administrația de Stat a Drumurilor.

Până la această oră, unitățile teritoriale SA ,,Drumuri” au executat pe drumurile publice naționale intervenții operative de combatere a lunecușului în regiunile unde a fost necesară implicarea acestora.

Procesul tehnologic s-a desfășurat cu utilizarea a 51 de utilaje speciale și antrenarea a 74 muncitori rutieri în raioanele Fălești, Cantemir, Leova, Briceni, Ocnița, Nisporeni, Rezina, Glodeni, Rîșcani, Florești, Soroca, Șoldănești, Strășeni și Ungheni.

La moment, circulația rutieră pe traseele naționale se desfășoară în condiții de siguranță, lucrările de patrulare și combatere a lunecușului continuă.

Administratorii drumurilor monitorizează în permanență toate sectoarele periculoase, astfel încât orice dificultate apărută în trafic să fie soluționată rapid.

Administrația de Stat a Drumurilor atenționează conducătorii auto, să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulației Rutiere în vigoare, privind echiparea autovehiculului cu pneuri corespunzătoare și adaptarea regimului de viteză la condițiile de circulație pe timp de ninsoare.

În cazul dificultăților în trafic, pentru a solicita intervenția drumarilor, participanții la trafic pot apela la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

loading...

Comments are closed.