FOTO // Pompierii din capitală au salvat o persoană din incendiu

În seara zilei de 18 august 2023 pompierii din capitală au intervenit pentru a lichida un incendiu, care a izbucnit în sectorul Râșcani pe strada Spartacus 34 din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 19:37.

Potrivit informațiilor recepționate, o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări. Pentru stingerea arderii, la fața locului au intervenit trei echipaje de salvatori.

Ajunși angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins o casă veche părăsită. Incendiul a fost localizat la ora 19:58.

În timpul intervenției, pompierii au evacuat o persoană din interiorul casei afectate de foc. Bărbatul, nu a suferit arsuri și intoxicații, fiind predat echipei de medici pentru examinare. Incendiul a fost lichidat la ora 21:35.

Conform IGSU, focul a distrus în totalitate acoperișul casei părăsite cu suprafața de 80 m2.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Total
0
Shares
Total
0
Share