FOTO // Povestea studenților de la universitatea „Nicolae Testemițanu” care s-au oferit ca voluntari în lupta cu COVID-19

Dacă nu noi atunci cine? Este întrebarea care și-au pus-o mai mulți studenți și rezidenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” care au decis să devină voluntari în perioada pandemiei. Unii dintre ei activează la Centrul COVID-19 de la Moldexpo, iar alții la Linia Verde a Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

În diminețile în care se îndreaptă spre Centrul de triere COVID-19, Olga Clipii speră că numărul celor suspectați de boală va scădea. Studenta din anul cinci a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” nu a putut rămâne indiferentă la nevoile oamenilor și ale sistemului medical și a decis să acorde ajutor pacienților cu simptome specifice noului tip de coronavirus.

„Am început să activez în calitate de voluntar la Centru chiar din momentul deschiderii. Împreună cu alți colegi de universitate lucrăm în calitate de operatori la registratură, adică introducem într-un program toată informația despre bolnavii aduși cu ambulanța. Părinții m-au educat să fiu un cetățean responsabil și să nu stau deoparte atunci când știu că pot ajuta oamenii”, afirmă Olga Clipii.

Din momentul în care a decis să facă voluntariat se simte mult mai împlinită și mai mulțumită de sine. De trei ani este și vicepreședintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova. Își ajută colegii să-și apere drepturile și îi încurajează să-și promoveze ideile, proiectele și inițiativele dar și să participe la evenimentele culturale și științifice organizate de universitate.

„Într-o astfel de perioadă complicată pentru omenire, viitorii medici ar trebui să acorde ajutor fără a aștepta să fie remunerați”, este de părere tânăra care afirmă că, în cazul ei, responsabilitatea socială a învins frica de infectare. „Atunci când intrăm în tură primim echipament nou, steril. Ni se oferă un combinezon, mască, mănuși și ochelari de protecție. Combinezonul nu este foarte comod, dar atunci când avem mult de muncă, uităm de incomodități”, spune studenta.

„Alo, bună ziua, Linia Verde a ANSP”. Este mesajul cu care-i salută, pe cei care sunt în căutare de răspunsuri, voluntarii care activează aici. Anastasia Basarab este unul dintre ei. Viitorul medic spune că sunt zile în care răspunde și la câte 74 de apeluri. „De fiecare dată mă informez despre hotărârile și dispozițiile emise de autorități pentru că vreau să le fiu de folos oamenilor care ne contactează. Ei au nevoie de răspunsuri clare. Sunt în anul patru la Facultatea de Sănătate Publică. Am decis să vin aici pentru că fac voluntariat de mică. Îmi place să fiu și să mă simt utilă”, afirmă studenta.

Iar Ana Cărbune este unul dintre cei 208 medici-rezidenți, de la diferite specialități, mobilizați în lupta cu COVID-19.  „Inițial, sunau preponderent agenții economici, care solicitau mai multe informații și detalii privind dispozițiile și hotărârile autorităților, apoi oamenii care veneau de peste hotare și nu cunoșteau toate deciziile emise. Ulterior, cele mai multe întrebări au fost legate de șomaj. Noi, voluntarii, activăm de la ora 8 dimineața până la 20:00 seara”, spune Ana Cărbune.

Cel mai mult o emoționează bătrânii singuratici, care fac față cu greu izolării. „Nu întotdeauna mă simt utilă, pentru că posibilitățile noastre de a ajuta oamenii sunt limitate. Le oferi cu drag și responsabilitate informațiile disponibile, dar știu că au nevoie de mult mai mult, de ajutor. Unii sună disperați și asta este cel mai dureros”, precizează rezidenta.

Totuși, continuă să vină aici pentru că oamenii au nevoie de informații și de suport. Așa procedează și Olga Voicu, medic-rezident în nutriție și dietetică, care a implicat mai mulți voluntari în ajutorarea oamenilor năpăstuiți de soartă.

„Am contactat niște tineri care au fost dispuși să le ofere suport. În una din zile, am primit un sunet de la o bătrânică care a întrebat cum ar putea să le mulțumească voluntarilor care au ajutat-o. Eu i-am oferit numărul lor de telefon. Am fost fericită pentru că am putut contribui, într-un fel, ca ea să se simtă mai bine. Atunci am înțeles că împreună, putem fi mai puternici decât pandemia”, spune Olga Voicu.

De cele mai multe ori, oamenii de la celălalt capăt al firului sunt supărați, triști, nervoși, dar vocea calmă a voluntarilor îi liniștește. „Noi îi ghidăm, îi ascultăm și încercăm să-i înțelegem”, spune Olga Voicu.

Pe lângă activitatea la Linia verde, alți 200 de studenți din anul trei de la Facultatea de Medicină nr. 1 oferă suport medicilor de familie și epidemiologilor din toată țara în completarea și gestionarea fişelor epidemiologice on-line. Totodată, 352 de studenți activează în instituțiile medico-sanitare, dintre care 40 în Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

 

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share