(foto) Premieră pentru comuna Jora de Mijloc: Partidul Politic „ȘOR” a dat în exploatare Estrada de vară

marina tauber, partidul sor, jora de mijloc, jora de jos, partidul shor proiecte, raionul orhei shor, ilan shor proiecte, ilan shor partid

După ce au fost reparate drumurile și iluminate toate cele patru sate ale comunei Jora de Mijloc, primarul localității Marina Tauber a inaugurat cu mult fast primul obiect cultural din localitate – Estrada de Vară din satul Jora de Jos.

Estrada va servi drept cea mai important platformă culturală, unde sătenii vor putea viziona filme, spectacole și vor fi organizate concerte. Iar prima prezentare a avut loc chiar la inaugurare, când copiii s-au putut bucura de spectacolul „Capra cu trei iezi”, iar maturii de filmul istoric „Dacii”. Evenimentul a culminat  cu un concert de excepție susținut de cunoscutul interpret Ian Raiburg.

La evenimentul de inaugurare festivă a acestui important proiect cultural, a fost prezent și liderul Partidului Politic “ȘOR”, Ilan Șor, care a contribuit mult, la fel ca Marina Tauber la repararea și modernizarea capitală a Estradei de Vară.

Lucrările de reconstrucție și modernizare au durat circa două luni. În această perioadă a fost schimbat în totalitate planul arhitectural al întregului complex cultural. Au fost pavate peste 300 de metri pătrați de alei, amenajate zone verzi, unde au fost sădite flori și copaci – circa 300 de puieți. Zonele florale au fost amenajate cu piatră decorativă grecească. De asemenea au fost instalate banchete și coșuri pentru gunoi. Terenul de joacă pentru copii a fost reamenajat și diversificat cu noi piese de joacă și tobogane.

Estrada de Vară din satul Jora de Jos este primul proiect cu o conotație culturală care a fost inaugurat în comuna Jora de Mijloc. Proiectele culturale ale primarului Marina Tauber însă nu se opresc aici, la moment fiind în proces de reconstrucție și modernizare Estrada de Vară din satul Jora de Sus.

Amintim că Marina Tauber a devenit primarul comunei Jora de Mijloc în urma scrutinului local din mai, la care a obținut peste 60% din voturi din primul tur, grație unui program concret de dezvoltare  a localității.

Platforma electorală a Marinei Tauber presupune modernizarea totală a infrastructurii locale – reparația capitală a drumurilor, instalarea unui sistem de iluminat stradal, deschiderea magazinelor și farmaciilor sociale, precum și investiții în economia Jorei de Mijloc. Tauber a promis locuitorilor comunei că în decurs de un an, Jora de Mijloc va deveni o localitate model pentru Republica Moldova. Această promisiune a fost garantată personal de liderul Partidului ȘOR, primarul de Orhei, Ilan Șor.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share