(foto) Premieră pentru Moldova. Echipa SPPS a participat la Competiția anuală a luptătorilor antiteroriști din Iordania

În perioada 29 aprilie-07 mai 2018, echipa SPPS – formată din 5 membri, au participat la Competiția anuală a luptătorilor antiteroriști, ediția a X-a, care s-a desfășurat în or. Amman, Regatul Hașemit al Iordaniei. La eveniment au participat 42 echipe din 25 țări ale lumii, printre care Austria, Liban, Belarus, Cehia, China, Kosovo, Kazahstan, Portugalia, Polonia, Qatar, Regatul Hașemit al Iordaniei, Suedia, SUA,  Turcia, Ucraina, etc.

Competiția a fost găzduită de către Centrul de Instruire Operațiuni Speciale al Regelui Abdullah al II-lea (KASOTC) cu suportul Forțelor Armate ale Iordaniei.

În cadrul competiției, participanții au fost implicați într-o serie de exerciții militare, de la reprize de poligoane, la scenarii simulate de confruntare cu inamicul în câmp deschis sau în interiorul clădirilor, de la asalt până la inserție aerienă și manevre de evadare cu diverse autovehicule.

Confruntarea luptătorilor este o oportunitate excelentă între echipele participante din toata lumea care împărtășesc responsabilitatea de combatere a terorismului la nivel global.

Total
0
Shares
Total
0
Share