(Foto) Președintele Moldovei, Igor Dodon, a plecat într-o vizită de lucru în Israel

Președintele Moldovei, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Israelului, Reuven Rivlin, chisinau tel aviv, diplomatie relatii externe geopolitica, psrm socialistii grecianii, ion ceban 

În cadrul vizitei oficiale în Israel, președintele Moldovei, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele acestei țări, Reuven Rivlin. Cei doi oficiali au discutat un spectru larg de chestiuni privind relațiile bilaterale, politica internă și externă a Republicii Moldova, securitatea regională.

“Am remarcat faptul că contactele oficiale pe parcursul a 26 de ani după stabilirea relațiilor diplomatice au loc destul de activ la nivel de Guverne, Parlamente și Ministere de Externe. Totodată, am reiterat că ultima vizita oficială a șefului statului moldav în Israel a avut loc în 2004”, a spus Igor Dodon.

Președintele Moldovei susține că relațiile între cele două țări necesită o dinamizare, în special, în domeniul comercial-economic, potențialul căruia deocamdată nu este valorificat pe deplin. De asemenea, există perspective bune pentru dezvoltarea turismului, dat fiind faptul că în Israel locuiesc cîteva zeci de mii de oameni originari din Moldova și cei care activează în baza contractelor de muncă.

În contextul cooperării și securității regionale, Dodon a constatat o poziție comună în privința condamnării terorismului internațional și a antisemitismului. “I-am comunicat Președintelui Rivlin detaiile strategiei prezidențiale privind promovarea unei politici externe echilibrate a Republicii Moldova pe baza statutului de neutralitate și, totodată, a soluționării pașnice și comprehensive a conflictului transnistrean. În acest sens, Israelul reprezintă un model al țării care promovează o politică externă independentă cu strictă respectare a intereselor naționale”, a mai spus Dodon.

La finele întrevederii, șeful statului de la Chișinău a optat pentru impulsionarea dialogului politic bilateral, inclusiv prin intermediul realizării schimbului de vizite la nivel înalt. În acest context, Dodon i-a adresat președintelui Rivlin invitația de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share