Politic

FOTO // Protestatarii pașnici, luați pe sus de mascații Maiei Sandu

Pinterest LinkedIn Tumblr

Intervenție în forță a poliției contra protestatarilor care și-au instalat corturi pe bulevardul central din capitală, între Parlament și Președinție. Sute de mascați de la trupele cu destinație specială „Fulger” au smuls corturile și au obligat lumea să se retragă de pe carosabil. Asta deși organizatorii manifestației au notificat Primăria, așa cum prevede legislația, și protestau în mod pașnic.

Urmăriți-ne și pe Telegram!

Acțiunile forțelor de ordine au stârnit nemulțumirea protestatarilor, care au acuzat poliția că apără guvernarea, în loc să reprezinte interesele cetățenilor și să le respecte dreptul la protest. „Rușine!”, „Jos Maia Sandu!”, „Noi suntem poporul!”, „Moldova, stat polițienesc!”, sunt câteva dintre mesajele pe care le scandau manifestanții, în timp ce erau luați pe sus de către mascați.

Corturile protestatarilor au fost ridicate și duse într-o direcție necunoscută, cu toate bunurile din interior, precum saltelele, plăpumile și alte lucruri personale. Multe dintre ele au fost deteriorate, în timp ce erau smulse de pe drum.

Decizia de a extinde Orășelul Schimbării, pe întreg perimetrul dintre Parlament și Președinție a fost luată în cadrul protestului masiv de duminică, la care au participat peste 60 de mii de persoane. Organizatorii au anunțat că această măsură este necesară, în condițiile în care, timp de o lună, de când lumea protestează în regim nonstop, nimeni dintre cei de la putere nu a binevoit să discute cu cetățenii și să încerce să găsească soluții de compromis, pentru a detensiona situația.

loading...

Comments are closed.