FOTO // Secretarul de stat, Mircea Păscăluță a participat la o reuniune a Comitetului director de integrare a sistemelor de transport

Secretarul de stat în domeniul transporturi, Mircea Păscăluță, a participat la cea de-a 6-a reuniune a Comitetului director de integrare a sistemelor de transport UE-UA-MD, desfășurată la Košice, Slovacia, alături de omologi din Ucraina, România, dar și reprezentanți ai țărilor UE și Comisiei Europene.

Subiectele discutate s-au referit la proiectele curente și viitoare, finanțate prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), investiții în transport, reforma în sectorul feroviar, rețeaua transeuropeană de transporturi (TEN-T). În contextul extinderii rețelelor TEN-T, Comisia Europeană a prezentat coordonatorii fiecărui coridor, urmând a fi identificate prioritățile segmentate de dezvoltare a acestora și măsurile concrete ce vor fi implementate.

Mesajul principal al participanților a fost axat pe necesitatea de creștere a capacității de transport pentru mărfurile din Ucraina pe cale feroviară.

Au fost menționate eforturile considerabile depuse de Republica Moldova pentru reabilitarea infrastructurii feroviare, în mod special a coridorului Vălcineț-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari.

Pe agenda discuțiilor a fost inclus și proiectul de construcție a coridorului feroviar Chișinău-Ungheni, cu ecartament european, electrificat. Cu suportul JASPERS, până la sfârșitul acestui an, va fi elaborat un studiu de prefezabilitate, care va include și elemente conceptuale de proiectare pentru dezvoltarea acestui proiect.

În cadrul reuniunii reprezentanții Ungariei, Poloniei și Slovaciei au prezentat etapele parcurse în dezvoltarea rețelelor feroviare europene, modelele financiare, de planificare, control și management utilizate, precum și lecțiile de învățat în acest proces.

Eforturile constante de reabilitare a infrastructurii rutiere, dar și mersul implementării celor trei proiecte de reabilitarea a infrastructurii rutiere finanțate prin CEF 2022 au fost alte subiecte abordate de oficiali.

Secretarul de stat Mircea Păscăluță a menționat că, reieșind din situația geopolitică actuală, este absolut necesară o abordare nouă atât la dezvoltarea proiectelor, cât și la utilizarea celor existente, având la bază o viziune regională amplă bazată pe cooperarea partenerilor la fiecare etapă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share