(Foto) Topul celor mai rapide avioane din lume îți arată cât de periculoase sunt unele armate!

Topul celor mai rapide avioane din lume îți arată cât de periculoase sunt unele armate, armata sua, Sukhoi Su-27, Falcon HTV-2, armara rusia, putin trump razboi geopolitic

Odată ce bazele zborului au fost puse, lumea întreagă s-a schimbat. Iar de-a lungul anilor, industria aviatică a cunoscut o evoluție impresionantă, reușind să ne aducă în față unele dintre cele mai rapide avioane supersonice pe care înainte cu un secol nici măcar nu ni le puteam imagina posibile.

Schimbările principale au apărut în decursul celui De-al Doilea Război Mondial, iar războiul s-a desfășurat pe noi fronturi din pricina acestui fapt. Cele mai mari inovații în acest domeniu au evoluat, în principal, în decursul perioadei naziste din Germania, când au fost dezvoltate unele dintre cele mai ambițioase proiecte și arme.
 
Astăzi există o serie de aeronave care reușesc să depășească viteza sunetului și vă prezentăm cele mai rapide avioane supersonice de luptă din lume.
 
10. Sukhoi Su-27
Sukhoi Su-27 este avionul rusesc rival al avionului de luptă american F-15. Viteza maximă pe care acesta o poate atinge este de peste 2,35 Mach, care se traduce în 2,500 km/h. Acesta a fost construit pentru a deveni direct un concurent direct al avioanelor americane F-15 Eagle și F-14 Tomcat. Pentru că atinge ținte aflate la o distanță de 3,530 de kilometri, acesta devine un adevărat adversar în orice luptă.
 
Sukhoi Su-27 a intrat în posesia forțelor de luptă sovietice în 1985 și avea rolul de a apăra împotriva bombardierelor americane. Până în acest moment, au fost create 800 de avioane supersonice de luptă, intrând în serviciul mai multor state, dintre care amintim de Etiopia, Angola, Indonezia și Ucraina.
 
9. General Dynamics F-111
Acesta este precursorul iconicului Grumman F-14 Tomcat, și se află pe locul 9 în topul avioanelor de luptă ultrarapide. F-111 atinge o viteză de 2,5 Mach, și designul inovator este proiectat începând cu anul 1960. Acesta a introdus o serie de inovații tehnice pentru avioanele militare de serie: aripile cu geometrie variabilă, turboventilatoarele cu postcombustie și radarului care permite identificarea cu precizie a obiectelor aflate pe sol.
 
Construcția este cea care îi permite aeronavei să care o greutate de 13.600 de kgs, ceea ce o face să devină indispensabilă în cadrul unor lupte pe front.
 
8. F-15 Eagle
Iconicul „vultur” ar putea avea o perioadă lungă de viață, care va fi prelungită mai mult de 2025. Acesta are aceeași viteză impresionantă ca F-111, de 2,5 Mach, dar este ceva mai grațios. El este produs de McDonnell Douglas (care este actualul Boeing) și vine echipat cu două motoare cu postcombustie, fiind capabil să zboare în orice condiții meteorologice.
 
Acesta a fost proiectat pentru Forțele Aeriene ale Statelor Unite și a zburat pentru prima dată în iulie 1972. F-111 este una dintre cele mai reprezentative aeronave ale erei moderne.
 
7. Mikoyan Gurevich-31
 
Mikoyan Gurevich MiG-31 este un interceptor supersonic de luptă care a fost conceput pentru Uniunea Sovietică. El este primul avion de vânătoare rusesc care nu doar că atinge o viteză de 2,83 Mach, dar este, de asemenea, echipat cu rachete cu rază lungă de acțiune. Mikoyan MiG-31 a fost proiectat pentru a apăra spațiul sovietic de bombardierele strategice americane cu penetrație de joasă altitudine și de rachetele de croazieră.
 
Numărul total de avioane supersonice MiG-31 a fost de peste 500 de bucăți și, datorită capacității sale de a zbura cu o viteză supersonică la orice altitudine, acesta rămâne un model care este de așteptat să-și continue utilizarea până în 2030.
 
6. XB-70 “Valkyrie”
XB-70 a fost prototipul unui bombardier strategic, nord-american, foarte avansat și de foarte mare altitudine. Acesta putea atinge o viteză de 3 Mach, fiind mult mai rapid prin comparație cu Mikoyan MiG-31 și avioanele de luptă americane, precum F-111 și F-15. Din acest motiv, construirea acestui avion a îngrijorat Uniunea Sovietică care a răspuns prin crearea interceptorului MiG-25 Foxbat.
 
Aceste avioane supersonice de luptă nu au avut un serviciu activ, pentru că au fost construite prea puține prototipuri, dar XB-70 Valkyrie a fost creat în ideea de a intra și ieși cât mai rapid din câmpul de luptă.
 
5. Mikoyan MiG-25
Mikoyan MiG-25, după cum am menționat anterior, a fost conceput de Uniunea Sovietică pentru a putea contra-ataca ofensiva nord-americană. Interceptorul supersonic MiG-25 a fost inaugurat în 1964 și s-a aflat în serviciu până în 1970. Avionul de luptă atinge o viteză de 2,83 Mach, dar poate ajunge până la 3,2 Mach (însă cu riscul de reducere a duratei de exploatare a motorului).
 
Acesta a fost un simbol al Războiului Rece. El a fost produs în 1190 de exemplare și a avut un serviciu activ atât în forțele armate ale Uniunii Sovietice, cât și de alți aliați ai săi.
 
4. Lockheed IF-12
 
IF-12 este un avion de interceptare introdus în 1964 și care putea atinge o viteză de 3,35 Mach. Acesta a fost precursorul unui avion mai rapid, denumit SR-71 ”Blackbird”. Acesta a atins o viteză record de este 3.200 kmh, la o altitudine de 24 de kilometri. IF-12 este cel mai mare avion de vânătoare construit vreodată.
 
3. Lockheed SR-71
 
SR-71 și-a primit porecla de „Mierlă” din pricina designului său care îl face să fie stabil în construcție și mișcări. Acesta este un avion de luptă cu rază lungă de acțiune și care poate atinge viteze de 3 Mach. SR-71, pe lângă că avea încorporat un radar de scanare a rutei, el putea chiar și să întrerupă comunicațiile și radarul inamicilor.
 
Acest avion strategic de recunoaștere și-a dobândit renumele de cea mai rapidă și silențioasă armă de luptă.
 
2. X-15 Nord American
X-15, un avion de luptă care se aseamănă prin construcția sa cu o rachetă, a fost dezvoltat în 1955 de echipa de aviație nord americană. Acesta deține recordul pentru cel mai rapid avion care poate fi condus de om, atingând o viteză de 6,7 Mach și altitudini de peste 30 de kilometri. X-15 avea capacitatea de a atinge marginea spațiului și se folosea de propulsii care, în mod normal, erau integrate în construcția unei rachete.
 
Deși este cel mai rapid avion creat, îi alocăm doar locul doi în topul nostru cu cele mai rapide avioane de luptă și veți vedea curând și de ce.
 
1. Falcon HTV-2
Locul de întâietate în topul avioanelor supersonice de luptă îl primește Falcon HTV-2 care este un vehicul ultrarapid experimental și care nu necesită un pilot. Dezvoltat ca parte a proiectului Falcon DARPA, acesta poate atinge viteze impresionante de 20 Mach și reușește să-și învingă toți competitorii în materie de rapiditate. HTV-2 a fost creat cu scopul de a colecta date și poate parcurge o distanță de 4.ooo de kilometri în sub 15 minute.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share