(Foto) Ultima poză a lui Erdogan pe pământ moldovenesc! Președintele turc și-a încheiat vizita istorică

ultima poză al președintelui Erdogan pe pământ moldovenesc, Președintele turc și-a încheiat vizita istorică, igor dodon, pavel filip, chisinau ankara

Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, și-a încheiat vizita sa în Republica Moldova.

Pe parcursul a două zile s-a reușit semnarea Declarației de colaborare strategică între Turcia și Moldova, constituirea unui Consiliu de colaborare strategică între cele două state, inaugurarea sediului renovat al Președinției Republicii Moldova, inaugurarea mai multor obiecte de menire socială la Comrat (Găgăuzia), încheierea unor înțelegeri de colaborare pe viitor, și altele.

“Sînt sigur că vizita Preşedintelui Turciei în țara noastră poate fi considerată o etapă nouă în dezvoltarea raporturilor de colaborare dintre statele noastre, în beneficiul ambelor popoare. Menționez că Președintele Erdoğan m-a invitat la ceremonia solemnă de inaugurare a celui de-al treilea Aeroport de la Istanbul, care va fi și cel mai mare Aeroport din lume. Evenimentul va avea loc pe 29 octombrie, cînd Republica Turcia va marca 95 de ani de la înființare de către fondatorul ei, Mustafa Kemal Atatürk” – a scris Dodon pe Facebook.

Președinte Erdogan cu soția sa au fost pretrecuți astă seară la Aeroportul Internațional Chișinău de către președintele Dodon și prima doamnă a Moldovei.

vizita lui erdogan in moldova, turcia, igor dodon

Total
0
Shares
 
Total
0
Share