FOTO // Un copil de 1 an și 9 luni a murit, după ce a căzut în gol de la etajul nouă al unui bloc de locuit din Chișinău

În dimineața zilei de 4 martie angajații IGSU au fost alertați de urgență pentru a interveni pe strada Alba Iulia nr.113 din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:45.

Potrivit primelor informații un băiat în vârstă de 1 an și 9 luni a căzut în gol de la etajul 9 al unui bloc de locuit. La fața locului au intervenit 4 echipaje de salvatori și pompieri care au stabilit că copilul a căzut pe copertina unei construcții anexe. La intervenției salvatorii au constatat că copilul este decedat. Angajații IGSU au intervenit pentru coborârea micuțului de pe copertina cu înălțimea de 4 metri.

Psihologii IGSU au acordat asistență psihologică părinților și apropiaților copilului decedat.

Din câte a comunicat Direcția de Poliție a mun. Chişinău, la fața locului imediat s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului și un echipaj medical. În cadrul cercetărilor polițiștii au stabilit că minorul în vârstă de aproape doi ani, se afla la domiciliu împreună cu mama, care se afla la bucătărie. Minorul a ieșit la balconul apartamentului și uitându-se peste geam a căzut în gol de la etajul 9, pe o anexa de la etajul 2, iar în urma traumelor primite în urma căderii copilul a decedat.

Circumstanțele incidentului tragic urmează a fi stabilite. Cazul este cercetat de organele de drept.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share