Social

FOTO // Un moldovean a încercat să treacă granița cu bijuterii de lux pe care a evitat să le declare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Intențiile bărbatului au fost deconspirate de poliția de frontieră română. Individul avea drept destinație – Bucureștiul.

În data de 09 decembrie, în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa –  Iași, s-a prezentat pentru a intra în România, un moldovean în vârstă de 34 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Moldova, cu destinația București.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia autoritățile au descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele personale ale conaționalului nostru, două ceasuri și o brățară, având inscripționate numele unor firme consacrate în confecționarea de ceasuri, respectiv, bijuterii de lux.

Cu privire la bunurile descoperite, acesta a declarat că îi aparțin și că nu știa că există obligativitatea de a le declara autorității vamale în momentul intrării în țară.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor în vederea expertizării, pentru a se stabili autenticitatea și valoarea lor, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 3.000 de lei.

Sursa: echipa.md

loading...

Comments are closed.