(Foto) Un preot a fost dat în judecată pentru că ar fi înviat un bărbat la înmormântarea lui în cimitir

Un preot a fost dat în judecată pentru că ar fi înviat un bărbat la înmormântarea lui, ca real, a inviat din morti, barbat inviat de viu, hristos a inviat, medic a invita un decedat, viata dupa moarte 

Un pastor ar fi înviat un bărbat înainte ca acesta să fie înmormântat. Momentul a fost fotografiat iar în imagini se vede cum cadavrul s-a ridicat din sicriu și se uita în jurul lui. Presupusa înviere a avut loc în cimitirul unei biserici din Johannesburg, Africa de Sud.

În imaginea de la presupusa înviere poate fi văzut un bărbat aflat într-un sicriu, înconjurat de oameni care plâng și se roagă. La un moment dat, vorbind în microfon, pastorul a strigat: „Ridică-te”. Apoi, pastorul a început să își agite mâinile peste cadavru, după care le-a așezat pe talia acestuia. După aceea, se vede cum gura cadavrului se deschide, iar acesta se ridică în șezut și își mișcă capul, uitându-se în jur.
 
Martorii la această scenă au izbucnit în țipete, urale și rugăciuni, ridicând mâinile către cer. Însă, în schimbul laudelor la care se aștepta după săvârșirea minunii, pastorul Alph Lukau a primit un val de critici pe internet, după ce imaginile cu învierea au devenit virale.
 
Mai mult, pastorul Lukau a fost dat în judecată de companiile de servicii funebre implicate. Reprezentanții acestora au spus că se distanțează de incident și că au fost manipulați să ia parte la această farsă. Ulterior, pastorul a recunoscut că totul a fost o farsă și că bărbatul din sicriu trăia, de fapt, fiindu-i complice.
Presupusa înviere a avut loc în cimitirul unei biserici din Johannesburg, Africa de Sud.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share