(Foto, video) Campania „Caravana vederii”, lansată de Fundația Edelweiss, a ajuns în satul Boldurești din Nisporeni

vlad plahotniuc, Campania „Caravana vederii”, lansată de Fundația Edelweiss, a ajuns în satul Boldurești din Nisporeni, o noua viata, pdm, partidul democrat din moldova, 

Campania Edelweiss continuă şi oferă persoanelor în etate acces mai uşor la servicii medicale oftalmologice. „Caravana vederii” a ajuns la Boldureşti, iar pensionarii de aici au beneficiat de consultaţii oferite de medici oftalmologi profesionişti, ajutaţi şi de aparate medicale moderne.

Unii dintre aceşti bătrânei, care au venit la campania organizată de Edelweiss, nu au mai fost niciodată la un medic specialist pentru a-şi verifica vederea. Este şi cazul doamnei Nina Marian, de 59 de ani, care ştie că are probleme la ochi vreo de zece ani, dar niciodată nu a avut ocazia şi nu a reuşit să ajungă la medic. În urma consultaţiei, i-au fost oferiţi, gratuit, ochelarii potriviţi, iar doamna Nina i-a primit cu lacrimi de fericire. „E un om foarte bun, care susţine o mulţime de oameni şi face bine la toată lumea”, a spus emoţionată Nina Marian.

La fel de încântaţi de iniţiativa Fundaţiei Edelweiss au fost şi celelalte persoane care au venit la consultaţii. „Sunt foarte bucuroasă, am primit ochelari după vederea care o am şi sunt foarte mulţumită, foarte bucuroasă şi vă mulţumim la toţi”. „Mulţumesc fundaţiei Vlad Plahotniuc că ne face un bine pentru noi”, au declarat beneficiari ai campaniei Edelweiss.

Aprecieri pentru campania iniţiată de Fundaţie a oferit şi preşedintele raionului Nisporeni, Ghenadie Verdeş. „Dacă ai probleme cu ochii se încep şi alte probleme, de aceea eu vin cu cuvinte doar de mulţumire la adresa Fundaţiei lui Vlad Plahotniuc şi ne bucurăm că nu este primul proiect social desfăşurat în raionul Nisporeni şi anume în medicină şi sper să nu fie nici ultimul”, a spus acesta.

Primarul comunei Boldureşti a fost foarte încântat că această Caravană medicală a poposit şi în localitatea lui. „Lumea este foarte activă, practic în fiecare zi câte o sută de persoane vin şi beneficiază de aceste servicii medicale. Sincere mulţumiri pentru serviciile prestate aici în comună”, a declarat Vasile Miron.

Diana Doroş, coordonator proiect Fundaţia Edelweiss, a fost şi ea prezentă, alături de medici dedicaţi şi profesionişti. „Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” continuă proiectul adresat persoanelor în etate. Suntem în a patra localitate de proiect, la Boldureşti, raionul Nisporeni. Suntem bucuroşi că peste 400 de persoane deja au primit consultaţii gratuite oftalmologică şi ochelari de vedere la necesitate.”

„Caravana Vederii” se va afla în comuna Boldureşti încă două zile, iar până la sfârşitul anului va ajunge în fiecare localitate din raionul Nisporeni, dar şi în alte localităţi din ţară. În cadrul acestei campanii, toate persoanele trecute de vârsta de 57 de ani vor beneficia de consultaţii oftalmologice şi ochelari gratuiţi.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share