(Foto, video) Cum a fost primită Caravana PDM de către alegătorii din raioanele Briceni și Ocnița

Cum a fost primită Caravana PDM de către alegătorii din raioanele Briceni și Ocnița, violeta ivanov partidul democrat, alegeri moldova 2019, vlad plahotniuc nisporeni, sergiu sirbu si andrian candu, alege deputatul tau, autocarul pdm 

Prin realizările la guvernare, PDM a dovedit că pune interesele moldovenilor pe primul loc, fiind cu adevărat pentru Moldova. Acesta a fost unul dintre cele mai importante mesaje transmise luni de către reprezentanţii Partidului Democrat cu ocazia vizitei caravanei PDM în zona de nord a ţării.

Reprezentanţii PDM, aflaţi în raioanele Briceni şi Ocniţa, s-au întâlnit cu locuitorii mai multor sate şi le-au vorbit despre realizările guvernării din ultimii trei ani, dar şi despre proiectele şi planurile pentru următorii patru ani, îndemnându-i pe cetăţeni să aleagă faptele, nu vorbele.
 
”Vom continua proiectele iniţiate, atât cele sociale destinate susţinerii pensionarilor, copiilor şi familiilor nevoiaşe, cât şi cele de infrastructură. Vom continua să reparăm şcoli şi grădiniţe, să asfaltăm drumurile şi să construim apeducte. Partidul Democrat din Moldova are un program electoral foarte clar, care vizează absolut toate domeniile”, a declarat Violeta Ivanov, vicepreşedinte al PDM, în discuţiile cu locuitorii din Berlinţi.
 

Primarul din Berlinţi, Viorica Oleinic, a confirmat că eforturile democraţilor sunt vizibile în localitate, unde a fost renovată casa de cultură, au fost reparate drumuri şi amenajat un teren sportiv. De asemenea, în comună este în derulare proiectul de construcţie a apeductului şi sistemului de canalizare.

La Briceni, împreună cu echipa PDM s-a aflat şi candidatul democrat în circumscripţia nr. 1, Mihail Gnatiuc. „Am fost alături de locuitorii din Briceni prin fapte concrete în aceşti ultimi ani. Cu susţinerea Guvernului, am modernizat drumuri şi trotuare în raion, am renovat şi dotat zeci de şcoli şi grădiniţe, am amenajat parcul central din oraşul Briceni. Vom continua cu alte proiecte necesare pentru localităţile noastre”, a afirmat candidatul PDM Mihail Gnatiuc

Ajunşi în raionul Ocniţa, democraţii – alături de candidatul pe circumscripţia nr. 2, Vadim Lesnic – au avut discuţii cu locuitorii din or. Ocniţa şi satele Volcineţ şi Mereşeuca. Oamenii s-au interesat ce proiecte vor fi derulate în perioada ce urmează pentru localităţile lor şi au solicitat continuarea reformelor sociale iniţiate de către PDM. Ei s-au referit în special la măsurile de susţinere a pensionarilor, menţionând că într-un singur an existat majorări substanţiale a pensiilor.
 
Candidatul PDM Vadim Lesnic a afirmat că, în calitate de preşedinte al raionului Donduşeni, a avut posibilitatea să cunoască şi să se implice în soluţionarea mai multor probleme ale raionului Ocniţa. El a mai remarcat că echipa PDM este singura care ştie cum să crească economia, să aducă mai mulţi bani la buget şi să asigure continuarea proiectelor aşteptate de către regiuni.
 
În următoarele săptămâni, caravana electorală a PDM va ajunge în toate raioanele ţării pentru a discuta cu cetăţenii despre reformele în derulare şi impactul acestora. În echipa PDM care a pornit la nordul ţării în caravană s-au aflat, printre alţii, Violeta Ivanov, Vadim Lesnic, Mihail Gnatiuc, Ruxanda Glavan, Valentina Buliga, Valentina Stratan, Igor Vremea.
Total
0
Shares
 
Total
0
Share