Foto/Video: Locuitorii din Surgut au „îmbrățișat” un parc, protejându-l de construcții

Surgut, Au îmbrățișat parcul

Mai mulți cetățeni ruși din orașul Surgut, au îmbrățișat la propriu un PARC din oraș care ar urma să fie tăiat de autorități pentru construcții.

Locuitorii orașului rus, Surgut, se opun construcției unei Auto-Gări în zona sectorului Griboedovskaya. Ei au organizat un flash-mob și au încercat să îmbrățișeze un parc, care este planificat să fie tăiat pentru a se demara lucrările de construcție.
La mitingul de protest au participat peste 300 de cetățeni, potrivit ziarului „Ajunul”. Locuitorii au stat literalmente într-un scut uman improvizat, protejând zona verde.

Surgutienii și-au exprimat protestul împotriva construirii unei noi Auto-Gări. Mulți sunt siguri că pe această porțiune a drumului se va produce colaps în trafic. În plus, copacii vor fi distruși, au explicat protestatarii.

La data de 11 noiembrie, Consiliul de Investiții Surgut a aprobat proiectul pentru construcția unei noi stații de autobuz în zona sectorului Griboedovskaya. Investitorii reprezentanți de compania de transport auto de pasageri Nizhnevartovsk nr. 1 sunt pregătiți să-și asume toate obligațiile pentru construcția proiectului și să investească peste 200 de milioane de ruble în autogara nouă.

Pe 15 noiembrie, potrivit presei ruse, locuitorii cartierelor situate în apropierea parcului, s-au întâlnit cu șeful adjunct al Surgutului, Alexei Zherdev. În cadrul întâlnirii, cetățenii și-au împărtășit temerile față de noua construcție. Locuitorii consideră că din cauza Auto-Gării care ar urma să se construiască, situația în traficul din zonă va deveni și mai gravă, în plus, au spus că pentru mulți, parcul care urmează să fie tăiată este un loc de odihnă și plimbare. Funcționarii au încercat să-i asigure că acum se construiesc două drumuri în district, iar alte trei sunt planificate, astfel de măsuri ar trebui să reducă sarcina de transport în zonă. Șeful adjunct al orașului a anunțat, de asemenea, crearea parcului industrial Quantorium și reconstrucția parcului local. Cu toate acestea, el nu a numit date exacte sau indicative.

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share