(foto) Vlad Plahotniuc s-a întâlnit cu președintele în exercițiu al OSCE: Ce subiecte au fost discutate?

Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc a avut o întâlnire ieri, 18 ianuarie cu actualul președinte în exercițiu al OSCE și ministrul de externe al Slovaciei, Miroslav Lajcak. În cadrul întâlnirii, s-au discutat mai multe probleme importante cu care se confruntă țara noastră, mai ales cea teritorială.

Cele două părți, conform spuselor lui Vlad Plahotniuc au discutat despre reușitele și avansarea procesului de reglementare transnistreană în avantajul cetățenilor de pe ambele maluri ale rîului Nistru. În acest sens, Miroslav Lajcak a evidențiat și a apreciat eforturile guvernării actuale în îmbunătățirea situației din Transnistria.

Un alt subiect important discutat de cei doi a fost cu privire la viitoarele alegeri parlamentare din 24 februarie. Vlad Plahotniuc a transmis că Partidul Democrat își dorește ca procesul electoral să fie unul transparent și corect, iar în acest sens vor fi depuse toate eforturile posibile în a garanta acest lucru.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share