(foto) Zi neagră pentru Republica Moldova! În seara de ieri au murit 3 copii, iar unul se zbate între viață și moarte

Seara de ieri, 31 iulie a fost una tragică pentru Republica Moldova. În doar câteva ore, trei copii au murit, iar unul se zbate între viață și moarte.

Poliția a întregistrat trei tragedii în seara zilei de 31 iulie în trei regiuni diferite. Astfel, în urma unui accident rutier, o fată de 11 ani a fost spulberată de un automobil de marcă BMW, cu tot cu bicicletă. Tragedia a avut loc în după amiaza zilei de ieri, în jurul orei 16:45, pe drumul care face legătura dintre satele Recea și Aluniș, din raionul Râșcani.

Potrivit reprezentanților poliției locale, victima, o fetiță în vârstă de 11 anișori se deplasa cu o bicicletă, când a fost lovită de un BMW, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 19-20 de ani, el fiind absolventul clasei a XII-a în acest an. În urma impactului, aceasta a decedat pe loc.

Alt eveniment fatal s-a întâmplat la Chișinău, o fetiță de patru ani a căzut de la etajul șase a unui bloc de locuit de pe strada Florilor, sectorul Râșcani al Capitalei. Potrivit informațiilor preliminare, fetița de patru ani se juca împreună cu sora ei mai mare, în vârstă de șase ani, lângă geam. Din neatenție, fetița a căzut peste plasa instalată la geam.

Cea de-a treia tragedie a avut loc la Criuleni. Doi copii se jucau cu o grenadă şi la un moment dat au detonat-o. În urma exploziei, un minor de 10 ani a decedat pe loc, iar altul, de 11, a fost dus la spital.

Poliţia a stabilit că băiatul de 10 ani a mers să se joace în curtea blocului de locuit de pe strada Mihai Eminescu din Criuleni, acolo unde se aflau mai mulţi copii. La faţa locului, băiatul a discutat cu un prieten de al său de 11 ani și i-a povestit că în una din anexele casei sale de locuit a depistat un obiect asemănător cu o grenadă.

Astfel, la propunerea amicului, băiatul de 10 ani a mers acasă și a adus explozibilul cu care au început să se joace. La un moment dat, grenada a explodat în mâna minorului, care a decedat pe loc. Celălalt băiat de 11 ani a fost transportat în stare gravă la spital raional Criuleni.

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, a venit cu un îndemn către șefii de la MAI și INP pentru ca aceștia să se întrunească într-un consiliu operațional, pentru a analiza riscurile, a repartiza echipele de reacționare în sectoarele cu risc sporit și de a atrage atenția la pericolele din penitenciare.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share