Fracțiunea BCS a solicitat audierea directorului SIS și crearea unei comisii de anchetă

Astăzi, în ședința în plen a Parlamentului, deputatul BCS, Adrian Albu a solicitat audierea domnului Alexandru Mustață, director al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, cu privire la declarațiile conducerii serviciului privind pretinsele acțiuni de destabilizare cu implicarea foștilor angajați din cadrul serviciului, demiși anterior, care au ca scop compromiterea relațiilor moldo-ucrainene.

”La fiecare început de an SIS vine cu asemenea fumigene. Ne amintim de acei sportivi care au fost reținuți în Turcia, dar până la finele anului nu am avut nici un raport la acest subiect. Așteptăm detalii de la SIS”, a menționat deputatul.

La fel, Albu a solicitat includerea în ordinea de zi a ședinței în plen a Parlamentului a proiectului de hotărâre cu privire la instituirea unei comisii de anchetă privind controlul parlamentar al activității Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

”În spațiul public au fost lansate mai multe insinuări privind scurgerile care au loc în cadrul SIS. Totodată au fost prezentate documente care probează că au fost filați reprezentanții corpurilor diplomatice din Republica Moldova. Vrem să vedem cine mai sunt în aceste liste, cine stă în spatele acestor filări, la indicația cui și care este menirea lor”, a remarcat Adrian Albu.

Majoritatea parlamentară a votat împotriva ambelor inițiative.

Total
0
Shares
Total
0
Share