Franța anunță un plan de relaxare a restricțiilor: carantina de noapte se scurtează treptat până când va fi ridicată de tot pe 30 iunie

Autoritățile franceze au anunțat joi noi măsuri de relaxare a restricțiilor antiepidemice actuale. Astfel, Franța va scurta carantina de noapte treptat până când o va ridica de tot la finalul lunii iulie. Totodată, magazinele, restaurantele și terasele, precum și spațiile culturale se vor redeschide începând cu data de 19 mai, potrivit Reuters.

Emmanuel Macron a prezentat planul de relaxare a restricţiilor într-un interviu acordat cotidianului Le Parisien şi unor publicaţii regionale.

Potrivit acestuia, ora la care începe carantina de noapte va fi schimbată începând cu 19 mai, de la ora 19.00, cât este în prezent, la ora 21.00. Totodată, de pe 9 iunie carantina de noapte va intra în vigoare de la ora 23.00 iar pe 30 iunie această măsură va fi ridicată complet.

De asemenea, magazinele, terasele, barurile și restaurantelor, precum și spațiile culturale, inclusiv cinematografele și muzeele, se vor redeschide de miercuri, 19 mai, a mai spus președintele francez.

Începând cu 3 mai, va fi anulată și măsura limitării circulației la cel mult zece kilometri în jurul domiciliului.

Emmanuel Macron a anunțat la finalul lunii martie extinderea măsurilor de carantină până în data de 2 mai și închiderea școlilor timp de trei săptămâni, pe întreg teritoriul țării, invocând îngrijorările provocate de cel de-al treilea val al pandemiei.

În urmă cu trei zile, Înaltul Consiliu pentru Sănătatea Publică din Franţa a anunțat faptul că persoanele vaccinate vor putea renunța la mască atunci când se află într-o încăpere închisă și privată.

Total
0
Shares
Total
0
Share