Franța reconfirmă sprijinul pentru realizarea reformelor în Republica Moldova

Oportunitățile de intensificare a relațiilor moldo-franceze pe dimensiunea social-economică au fost discutate astăzi, în cadrul întrevederii prim-ministrului Ion Chicu cu Ambasadorul Republicii Franceze la Chișinău, Excelența Sa, dl. Pascal Le Deunff.

În debutul dialogului, premierul a mulțumit Republicii Franceze pentru sprijinul acordat țării noastre. „Principalele priorităţi ale Executivului de la Chişinău sunt lupta cu corupţia, reformarea justiţiei, care stă la baza oricărui stat de drept şi edificarea unui sector financiar-bancar transparent”, a subliniat șeful Cabinetului de miniștri.

La rândul său, Excelența Sa, dl. Pascal Le Deunff a reiterat intenția țării sale de a susține eforturile Republicii Moldova în implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.

„Apreciem înalt dialogul şi relaţiile bune între ţările noastre și vom susține acțiunile Guvernului RM menite să dezvolte relațiile economice și sociale între statele noastre”, a specificat diplomatul francez.

În acest context, Ambasadorul Francez și-a exprimat opinia că există oportunități nefolosite care pot determina creșterea investițiilor franceze în țara noastră.

Total
0
Shares
Total
0
Share