Furculiță oferă detalii despre discuțiile cu deputații PAS

PSRM a purtat discuții cu PAS cu privire la identificarea soluțiilor legale de dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate, în cadrul inițiativei publice lansate anterior de socialiști. Cu această precizare a venit președintele fracțiunii PSRM în Parlament, Corneliu Furculiță.

Deputatul a declarat că la aceste discuții s-a discutat strict tehnic cum ajungem la anticipate, fără a fi înaintată vreo condiție, așa cum a afirmat deputatul PAS, Igor Grosu.

Eu am păstrat tăcerea pe toată această perioadă, fiindcă am avut înțelegerea să nu scoatem detalii ale negocierilor, dar deoarece dumnealui deja s-a exprimat, eu voi aduce careva detalii, chiar și cu titlul de replică. Într-adevăr în cadrul inițiativei, pe care noi am declarat-o că discutăm cu toate fracțiunile, am discutat și cu fracțiunea PAS, nemijlocit cu dumnealui, cu domnul Litvinenco, am convenit detalii tehnice referitor la metoda de dizolvare a Parlamentului, am revenit la aceea că ele trebuie să fie pe făgașul constituțional”, a spus socialistul.

Furculiță a menționat că în cadrul acestui dialog s-a vorbit chiar despre posibilele date când vor fi organizate alegerile, iar când aceste detalii au fost puse la punct, s-a propus ca discuția să fie încheiată de liderii celor două formațiuni, lucru respins de cei din PAS.

Într-adevăr, am discutat și despre potențialele date și afirmam și, în nenumăratele interviuri spuneam, că alegerile anticipate ar fi bine să fie petrecute la începutul-mijlocul lunii iunie. Când toate aceste detalii au fost convenite, la solicitarea Executivului PSRM pentru a întări aceste înțelegeri s-a solicitat ca ele să fie discutate de către liderii ambelor formațiuni, la care ni s-a răspuns că este o misiune imposibilă, deoarece statutul doamnei Sandu nu-i permite să se întâlnească cu altcineva, în afară de omolog pe linie. Aici toate tratativele s-au finisat”, a declarat Furculiță.

Președintele fracțiunii parlamentare PSRM a reiterat că în cadrul discuțiilor cu PAS nu a existat nicio înțelegere și nicio obligațiune.

Nu a fost nicio trișare și așa cum ne-am onorat până acum obligațiunile, așa ni le vom onora și în continuare”, a conchis parlamentatul.

sursa: Politics.md

Citește și: NEWS ALERT // PSRM îi cere CC să examineze constituționalitatea decretului Maiei Sandu de a o desemna repetat pe Gavrilița

Total
0
Shares
Total
0
Share