Furculiță: Politica diferențiată a Maiei Sandu, și a partidului PAS, față de cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului este distructivă

Politica diferențiată a președintelui ales, Maia Sandu, și a partidului PAS, față de cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului este distructivă. Opinia a fost expusă de către președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, scrie Primul.md

Parlamentarul susține că Republica Moldova nu are nicio șansă de a se reîntregi, atâta timp cât cetățenii din stânga Nistrului vor fi numiți separatiști.

“Regretabil că și în cadrul campaniei electorale am văzut o atitudine diferită față de alegători și în special de atribuire a unor calități acestor oameni, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

Am văzut acele declarații, în care cetățenii noștri din Transnistria au fost numiți separatiști. Am văzut manifestările de împiedicare pentru ca acești cetățeni să-și execute dreptul la vot. Cum vrem să reîntregim țara, când avem astfel de atitudine diferențiată față de cetățeni”, a declarat Furculiță la postul de televiziune NTV Moldova.

Amintim că în ziua alegerilor prezidențiale, deputatul și prim-vicepreședintele PAS Igor Grosu a încercat să restricționeze accesul cetățenilor din stânga Nistrului la secțiile de votare.

„Ei sunt separatiști!”, a exclamat Grosu.

Președintele ales, Maia Sandu, nu a condamnat aceste declarații ale colegului de partid. Mai mult decât atât, în cadrul unei conferințe de presă, Sandu a încercat să îl justifice pe Grosu, spunând că el s-a referit la autoritățile de la Tiraspol.

Totodată, Maia Sandu a fost criticată pentru declarația pe care a făcut-o a doua zi după scrutin. Președintele ales a spus într-un interviu pentru presa din Ucraina că problema transnistreană ar trebui rezolvată mai dur, deoarece metodele pașnice nu dau rezultate.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share