G7 respinge cererea Rusiei ca exportul de gaze să îi fie plătit în ruble

Grupul G7, al principalelor state industrializate, a respins cererea Rusiei ca gazul exportat să îi fie plătit în ruble. Anunțul a fost făcut luni, 28 martie, de ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

Vorbind după o reuniune online a miniştrilor energiei ai statelor G7, pe care a prezidat-o, Habeck a precizat că aceştia au convenit că cererea de plată în ruble constituie „o încălcare unilaterală şi clară a contractelor existente”.

Contractele care au fost încheiate se aplică în continuare, a spus el. „Aceasta înseamnă că plata în ruble nu este acceptabilă”, a subliniat Habeck.

„Tentativa lui Putin de a ne diviza este evidentă. Nu vom fi divizaţi, iar răspunsul ţărilor din G7 este clar: acordurile vor fi respectate”, a mai afirmat ministrul german, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat săptămâna trecută că Rusia nu va accepta plăţi pentru gaze în valută, inclusiv dolari şi euro, şi că va percepe doar ruble pentru livrările de hidrocarburi către „ţările neprietenoase”, între care figurează toate statele membre ale Uniunii Europene, SUA şi Marea Britanie.

Decizia Moscovei a stârnit îngrijorare în Occident, unde mai multe ţări au anunţat că nu sunt dispuse să cumpere gaze şi petrol dacă plata trebuie făcută în ruble ruseşti.

Rusia a avertizat că nu va furniza gaze ţărilor europene dacă acestea refuză să achite în ruble livrările de gaze, aşa cum a cerut Moscova. „Nu vom furniza gaze în mod gratuit, asta este clar”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, luni, în conferinţă de presă.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share