(Galerie foto) Ziua cosmonauticii: În 1966, primul om care a zburat în cosmos, Iurie Gagarin, vizita Chișinăul

Ziua cosmonauticii În 1966, primul om care a zburat în cosmos, Iurie Gagarin vizita Chișinăul, urss gagarin a zburat in cosmos, iurii gagarin la o nunta din moldova, cum traiau moldovenii in perioada sovietica 
Tradițional, pe 12 aprilie este sărbătorită Ziua Internațională a Cosmonauticii, ziua în care primul om a zburat în cosmos. Totodată, această dată reprezintă și o verigă de legătură între URSS și Moldova, dat fiind că primul cosmonaut de pe Terra, Iuri Gagarin, a vizitat țara noastră în anul 1966.
Unii au reușit chiar să comunice cu Gagarin, să-i adreseze întrebările ce-i preocupau. 

”La întâlnirile care au avut loc în diferite instituții, la întreprinderi, în săli sau chiar pur și simplu în stradă, cetățenii îl serveau pe Iuri Alekseevici cu prăjituri, colaci, fructe. Îl întrebau dacă i-a fost frică în cosmos. Cineva chiar a vrut să afle dacă există oameni în afara Terrei. Gagarin a răspuns sincer că nu i-a văzut, însă că el presupune că undeva, pe alte planete îndepărtate, ei trebuie să existe și că noi nu suntem singurii în Univers. El a mărturisit că în timpul zborului nu i-a fost frică pentru viața sa. Era îngrijorat în primul rând dacă va fi în stare să-și îndeplinească sarcina aparatul cosmic în care el a fost lansat pe orbită și care reprezenta rodul unei munci de mulți ani ai sutelor de specialiști”, a povestit jurnalista rusă Margarita Țvic pentru Sputnik.md. 

Securitatea primului om-cosmonaut era asigurată în Moldova la cel mai înalt nivel. Însă, în pofida regulamentelor și rugăminților, Iuri Alekseevici ieșea din mașină, se apropia de sutele de oameni care îl aşteptau. 

„Gagarin, omul care a fost mai aproape decât oricare dintre noi de stele, nu avea nimic, spre surprinderea tuturor, din comportamentul unui star. Stând în picioare în mașină, el saluta cordial mulțimea. După întâlnirile cu autoritățile republicii și comunicarea cu cetățenii, primul cosmonaut a vizitat beciurile de la Cricova. Acolo am realizat un film video despre el. În general, pe durata întregii sale vizite, Gagarin a avut permanent în preajmă operatori de film sau TV care fixau fiecare pas al eroului-cosmonaut pe pământul moldav”, și-a încheiat povestirea Țvic.
 

După plecarea lui Gagarin din Moldova, locuitorii ţării şi-au povestit încă multă vreme unul altuia povestind unde l-au văzut pe cosmonaut, ce făcea acesta în acel moment, cum privea, cum zâmbea. Iar zâmbetul lui era întotdeauna minunat!

În continuare, Telegraph vă prezintă o galerie foto cu Gagarin la Chișinău în toamna lui 1966, chiar în ajunul zilei când orașul împlinea 500 de ani de la atestarea documentară. Am găsit poze cu marele cosmonaut în fața actualei clădiri a Guvernului, Gagarin a sădit și un copac în sectorul Râșcani a capitalei și chiar a participat la o o nuntă moldovenească.

Total
0
Shares
Total
0
Share