Gazprom: Restructurarea datoriei istorice a Moldovei pentru gaze este posibilă doar în condiţiile păstrării 100% a nivelului de plată a livrărilor curente

gazprom moldova, gazprom romania, furnizor de gaze naturale

Restructurarea datoriei istorice a Moldovei pentru gaze este posibilă doar în condiţiile păstrării 100% a nivelului de plată a livrărilor curente. Declaraţia a fost făcută de vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom”, Valerii Golubev, în cadrul unei întrevederi cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la care s-au discutat posibilitățile de dinamizare a cooperării bilaterale în domeniul livrării de gaze natural.

De asemenea, oficialii au evaluat situația curentă în domeniul livrării de gaze naturale în Republica Moldova de către concernul rus. Ministrul Chiril Gaburici a menționat că, în prezent, Republica Moldova își achită la timp consumul de gaze naturale, reiterând importanța semnării unui acord privind restructurarea datoriilor acumulate anterior pentru gazele naturale livrate țării noastre.

În context, ministrul Economiei și Infrastructurii a remarcat că implementarea proiectelor de investiții privind modernizarea S.A. „CET-Nord“ și S.A. „TERMOELECTRICA“ vor contribui la creșterea eficienței întreprinderilor și, astfel, vor reuși să-și îndeplinească obligațiile financiare față de furnizorii de gaze naturale.

„Ambele întreprinderi au dezvoltat și au inițiat dialogul cu furnizorul de gaze naturale cu privire la agrearea și semnarea Memorandumului de reeșalonare a datoriilor istorice, reieșind din realitățile economice curente. Soluționarea problemelor datoriilor istorice este o prioritate a Ministerului Economiei și Infrastructurii. Suntem deschiși și dorim să avem o colaborare constructivă în acest sens”, a punctat Chiril Gaburici.

Vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom” a salutat achitarea consumului curent de gaze naturale de către Republica Moldova. Valerii Golubev a menționat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condițiile menținerii achitării cheltuielilor curente în proporție de 100 %. În cadrul întrevederii, părțile au discutat și despre posibilitatea prelungirii contractelor de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova după anul 2019, în condiții similare anilor precedenți.

„Republica Moldova încearcă să-și diversifice sursele de aprovizionare cu gaze naturale, dar ținem cont de rolul important al „Gazprom” în regiune și în Europa. Diversificarea rețelelor înseamnă menținerea surselor actuale și dezvoltarea unor surse noi”, a punctat ministrul Chiril Gaburici.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share