Geniștii Armatei Naționale au lichidat circa 20 de obiecte explozive, în luna mai

Geniștii Armatei Naționale au lichidat, în luna mai, 19 obiecte explozive și 113 cartușe de diferit calibru, în municipiile Chișinău și Bălți, dar și în localități din raioanele Anenii Noi, Orhei, Dubăsari, Strășeni, Ialoveni, Ungheni și Hâncești.

Potrivit șefului Serviciului Geniu al Armatei Naționale, locotenent-colonel Igor Livițchi, una din misiunile de deminare a fost executată de geniștii din Batalionul de geniu „Codru”, la Sadova, Călărași. Echipa, condusă de căpitanul Gheorghe Rotari, a depistat, în subsolul unei baze de odihnă din localitate, două proiectile de artilerie și o bombă de aruncător.

Munițiile, care datau din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost transportate într-un loc sigur pentru a fi distruse.

De la începutul anului curent, geniștii militari au efectuat 74 de misiuni de deminare, în urma cărora au fost distruse circa 220 de obiecte explozive de diferite tipuri și peste 9 500 de cartușe.

Total
0
Shares
Total
0
Share