Germania, Franţa şi Turcia încep evacuarea cetăţenilor lor din Kabul

Forţele armate germane au trimis un avion de transport A400M în Afganistan pentru a ajuta la evacuarea cetăţenilor germani şi a angajaţilor locali afgani, transmite DPA.

Avionul a decolat luni de la baza aeriană Wunstorf, din landul Saxonia Inferioară, cu destinaţia Kabul.

Potrivit unor surse din domeniul securităţii, luni va sosi la Kabul şi o echipă de sprijin formată din experţi din mai multe ministere germane.

O a doua echipă urmează să organizeze un centru de coordonare în capitala uzbekă Taşkent, care se va ocupa de persoanele fugite din Afganistan din cauza ofensivei militanţilor talibani, scrie Agerpres.

Ministrul apărării german Annegret Kramp-Karrenbauer a declarat duminică seară, la Berlin, că este vorba despre cea mai amplă operaţiune de evacuare de până acum pentru armata germană.

Pe de altă parte, ministrul francez al apărării Florence Parly a anunţat că prima rotaţie aeriană a evacuării de la Kabul organizate de armata franceză între baza sa din Emiratele Arabe Unite şi capitala afgană este prevăzută până “la finalul acestei zile de luni”.

Parly a precizat că există “câteva zeci” de francezi care aşteaptă să fie evacuaţi, precum şi “persoane care se află sub protecţia noastră'”.

Potrivit Reuters, compania Turkish Airlines a informat luni dimineaţă că va efectua zboruri de evacuare de la Kabul începând de luni, 16 august, şi că şi-a anulat zborurile de linie către şi dinspre Afganistan.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share