Actual

Ginerele ex-președintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, implicat într-un scandal de ultragiere și trafic de influență

Pinterest LinkedIn Tumblr

Alexei Nicolaev, ginerele ex-președintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, este implicat într-un scandal de ultragiere și trafic de influență, informează Telegraph.md, cu referire la unele surse apropiate anchetei.

Potrivit datelor din dosarul aflat pe masa oamenilor legii, ginerele lui Policinschi, fiind însoțit de alte 3 persoane, în seara de 29 decembrie 2020, aflându-se în localitatea Coșnița, raionul Dubăsari, au perturbat ordinea publică și au săvârșit infracțiuni de huliganism. Mai mult, aceștia au refuzat să se conformeze oamenilor legii.

Sursa apropiată anchetei ne-a comunicat că la dosar sunt anexate și probe foto/video care demonstrează faptele celor implicați în scandal, inclusiv ultragierea polițiștilor.

Din informațiile pe care le-am primit, se încearcă mușamalizarea sau aplanarea cazului în care este implicat ginerele lui Policinschi. Astfel, la 30 decembrie 2020, Maria Policinschi, proaspăt colaborator al INSP, a vizitat Comisariatul de poliție Coşnița cu scopul de a influența procesul de examinare a dosarului.

Menționăm că, în dosarul aflat spre examinare, este notat că Alexei Nicolaev nu este la prima abatere de la lege. În trecut, acesta ar fi fost vizat și pedepsit într-un dosar penal pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, fapt ce a dus la producerea unui accident rutier soldat decesul unei persoane. În dosarul dat, Nicolaev a fost condamnat cu suspendare.

loading...

Comments are closed.