Economie

Granturi europene pentru antreprenorii din regiunile Ungheni și Cahul

Pinterest LinkedIn Tumblr

Este lansat un nou program de granturi destinat întreprinderilor existente, startupurilor și inițiativelor de antreprenoriat social din regiunile Cahul și Ungheni. Valoarea programului este de 700 de mii de euro, iar asistența este acordată pentru dezvoltarea sectorului privat, transmite IPN.

Este vorba despre Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, implementat de PNUD și UNICEF. Ambasadorului UE în Republica Moldova, Peter Michalko, menționează că este un sprijin pentru antreprenori ca să obțină noi investiții și să își extindă afacerile. „Acest lucru este posibil datorită asistenței UE de aproape 23 de milioane de euro acordată Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie pentru a stimula dezvoltarea economică incluzivă, ecologică, inteligentă și durabilă”, a menționat oficialul, citat într-un comunicat de presă.

26 de companii din regiunile cheie Ungheni și Cahul vor primi în acest an granturi în valoare de 15 și 30 de mii de euro fiecare. Acesta este al doilea apel de finanțare pentru sectorul privat lansat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, primul fiind desfășurat în 2020. Atunci, 28 de întreprinderi, startupuri și inițiative de antreprenoriat social au beneficiat de asistență din fonduri europene.

Asistența financiară va putea fi utilizată pentru achiziționarea de echipamente, bunuri, lucrări și servicii în scopul dezvoltării afacerii, promovării modelelor de economie circulară, creării de noi locuri de muncă, sporirii atractivității regiunilor-cheie pentru noi investiții. Programul de granturi va fi însoțit și de activități de mentorat și instruiri gratuite pentru a stimula cultura antreprenorială a regiunilor cheie.

Condițiile detaliate ale concursului și formularele de aplicare sunt publicate pe paginile web www.eu4cahul.md , www.eu4ungheni.md. Termenul-limită de depunere a dosarelor este 15 iunie, ora 17.00.

loading...

Comments are closed.